Nemţenii au donat sânge pentru clinicile din Iaşi

donare de sange

* Perioada concediilor şi a vacanţei studenţeşti a lăsat centrul universitar fără donatori!

* Au fost cazuri când, la o singură operaţie, a fost nevoie de 5 litri de sânge

* Spitalul Sfântul Spiridon, care are în componenţă 5 clinici, este cel mai mare „consumator”

Centrul de Transfuzii Sanguine din Neamţ a sărit în ajutorul clinicilor ieşene care au mare nevoie de sânge pentru salvarea de vieţi omeneşti. Practic, unitatea judeţeană a răspuns solicitării Centrului din Iaşi, care se confruntă cu o criză majoră de unităţi de sânge din toate grupele, pe fondul scăderii drastice a numărului de donatori pe timpul verii. Studenţii sunt plecaţi în vacanţă, iar oamenii care treceau de obicei pragul centrului sunt, şi ei, în concediu.

Fără a uita vreo clipă că în spitalele ieşene ajung inclusiv cazurile grave din judeţul nostru, conducerea CTS Neamţ nu a avut nici o reţinere în a „pompa” zilnic zeci de unităţi de sânge către spitalele din capitala Moldovei.

„Chiar dacă a fost perioada concediilor, pot spune că noi am avut permanent donatori, din toate păturile sociale, inclusiv rude şi prieteni ai pacienţilor transfuzaţi în spitalele din judeţ, condiţii în care am avut şi avem posibilitatea să-i ajutăm şi pe colegii noştri din Iaşi, în anumite limite”, ne-a declarat dr. Victoria Marin, şefa Centrului de Transfuzii Sanguine din Neamţ. „Au fost solicitări inclusiv de sânge cu RH negativ, pe care le-am onorat datorită donatorilor noştri. În medie, zilnic, ne trec pragul 20-30 de persoane, ceea ce reprezintă un număr mulţumitor”.

Cea mai mare nevoie de sânge este la Spitalul „Sfântul Spiridon”, unde adresabilitatea este mare, deoarece unitatea are în componenţă patru clinici de chirurgie şi una de terapie intensivă, în care se fac operaţii „pe bandă rulantă” şi transfuziile sunt vitale. Au fost situaţii în care, pentru a opera urgenţele, medicii au reprogramat alte intervenţii chirurgicale. Pentru că fiecare unitate de sânge trebuie drămuită. Pentru un singur caz, respectiv un pacient în stare critică, cu fractură de femur şi de bazin, cu interesarea unor vase mari de sânge, au fost necesari 5 litri de sânge şi de plasmă. Acum, în clinicile ieşene sunt operaţi în special pacienţii care constituie urgenţe majore, iar restul bolnavilor sunt programaţi pentru toamnă.

Donatorii trebuie să ştie că, în schimbul sângelui oferit, primesc şapte tichete de masă în valoare aproximativă de 70 de lei şi învoire pentru o zi de la locul de muncă. Mai mult decât atât, înainte de donare, solicitantul beneficiază de un set gratuit de analize la sânge, în vederea depistării bolilor transmisibile. Donator poate deveni orice persoană sănătoasă, cu vârsta peste 18 ani.

 Geanina NICORESCU