Nemțeanul Daniel Robu, prezent la Federația Internațională a Maeștrilor Croitori

Maestrul croitor Daniel Robu, originar din comuna Săbăoani, a reprezentat România la ediția din acest an a Federației Internaționale a Maeștrilor Croitori (World Federation of Master Tailors), eveniment găzduit la Taipei.

Este prima dată, potrivit gazetaromanească.ro, când țara noastră participă la această reuniune de marcă, a 37-a ediție, dedicate promovării elitei în domeniu, încheierii de contracte, schimbului de informații și idei de progres atât de utile în dezvoltarea acestei activități. Evenimentul se desfășoară o data la doi ani, iar Italia va fi gazda ediției din anul 2019.

Gazetarii români de la publicația italiană spun că prezența oficială a României la eveniment se datorează maestrului croitor Daniel Robu, membru al Academiei Naționale a Croitorilor din Italia. Nemțeanul a reprezentat Italia în cadrul ediției din 2015 și a decis să facă toate eforturile pentru a introduce și România în Federația Mondială a Maeștrilor Croitori, cu scopul de a oferi profesioniștilor români aceleași drepturi și aceeași vizibilitate în acest sector deosebit de dinamic și important al economiei globale. Reuniunea s-a desfășurat între 31 iulie și 5 august și s-a bucurat de participarea unor specialiști din 26 de țări, cu peste 500 de invitați. Au fost discutate strategiile de sector pentru următorii doi ani, s-au organizat ateliere de lucru pentru a favoriza schimbul de experiență și, mai ales, au fost stabilite relații și contacte profesionale.

Daniel Robu s-a prezentat cu o serie de creații proprii și a oferit un moment inedit prin defilarea în costum național, însoțit de fiica sa, îmbrăcată de asemenea în haine tradiționale, specifice zonei de proveniență, Săbăoani, Neamț. Prezența lor în eveniment a fost aplaudată la scenă deschisă, reprezentând o pată de culoare plăcută în mijlocul creațiilor sobre și studiate în cele mai mici detalii, ale celorlalți profesioniști de clasă internațională. De asemenea, Robu s-a prezentat cu un smoking, un costum din două piese și un costum uniform ornamentat, de asemenea, cu discrete motive populare românești. Elementele de detaliu și asortarea acestora a fost sugerată de către expertul în modă Cezar Ionașcu (Domni de România – Image Academy). Toate creațiile au fost realizate complet artizanal în Sartoria Robu – atelierul maestrului croitor român din Torino, Italia, respectând liniile elegante ale croitoriei la comandă italiene, și utilizând stofe de calitate superioară.

Sartoria Robu este singurul atelier de croitorie la comandă românesc din Torino. Nucleul este format din profesioniști cu vastă experiență și specializați după canoanele croitoriei italiene, sosiți în Peninsulă cu primele valuri ale emigrației românești post-revoluționare. Daniel Robu, sufletul atelierului, este singurul maestru croitor român din Academia Națională a Croitorilor din Italia. În plus, datorită profesionalismului și calității creațiilor sale, a fost acceptat în consiliul Academiei și este reprezentantul acesteia în regiunea Piemont, una dintre cele mai importante zone economice și culturale ale Italiei. A sosit în Italia, țara modei și a croitoriei, pentru a se împlini profesional, iar actualmente și-a cucerit o poziție pe care niciun român, de la înființarea Academiei Naționale a Croitorilor în 1575, nu a deținut-o. În plus, datorită modului în care a reprezentat Italia la Congresul Mondial al Maeștrilor Croitori organizat la Tampere, Finlanda, în 2015, Daniel Robu a fost ales consilier al Federației Mondiale a Maeștrilor Croitori (WFMT) și membru al boardului director pentru ediția acestui an, care s-a desfășurat la începutul lunii august la Taipei.

Un aspect inedit este cel legat de faptul că Daniel Robu a înscris și România în WFMT și a reprezentat-o în cadrul Congresului din 2017, atât oficial, cât mai ales în contextul demonstrațiilor de măiestrie. Costumul creat pentru eveniment îmbină calitatea și eleganța italiană cu motive tradiționale românești. De asemenea, maestrul Robu și-a propus să iasă pe scenă îmbrăcat și în straiele populare ale zonei sale de origine, consolidând bazele tradiției puse în cadrul evenimentului din Finlanda.

În paralel cu reprezentarea țării de origine la evenimentele Federației Mondiale a Maeștrilor Croitori, Daniel Robu a înființat Asociația Națională a Croitorilor Profesioniști din România (ANCPR), după modelul Academiei Italiene și cu scopul de a ajuta colegii de breaslă să se perfecționeze, să acceseze noi piețe și să își consolideze afacerile din punct de vedere economic. Este de specificat faptul că atât înscrierea țării noastre în WFMT, cât și înființarea ANCPR reprezintă inițiative exclusiv private, în care statul român nu s-a implicat în niciun mod. Actualmente Asociația este în stadiu de lansare, iar în cursul acestui an va deschide procedurile de înscriere a noilor membri.

Sartoria Robu, prin excelenta calitate a creațiilor sale, are clienți din medii profesionale diverse, de la avocați sau demnitari, până la actori, fotbaliști sau vedete de la Hollywood, notează publicația on-line.

Daniel Robu, desăvârșit profesional în Italia, rămâne însă un patriot adevărat și face tot ce-i stă în putință pentru a promova sau susține croitoria românească, sub toate aspectele ei, notează publicația on-line. (Sursa foto: gazetaromanească.ro) (C.I.)