Doctor MIRON ITZHAK Psiholog principal clinician cu drept de supervizare O să răspund săptămâna aceasta la două din întrebările ajunse la cabinet. Ambele, desprinse din cazuri concrete. 2. Domnule doctor, în ultima vreme, fetița mea de 12 ani și jumătate, când vreau să o strâng în brațe, se strecoară pe lângă mine șimi spune “Hai mama, lasă-mă, ce e cu gesturile astea?”. Nu știu de ce reacționează așa și ce trebuie să fac? Răspuns: Mă bucur că ați pus această întrebare, pentru că ea reprezintă o problemă generală cu care se confruntă mulți părinți, anume cerința fetiței mai ales la vârsta pubertății, care reperezintă nevoia naturală de desprindere. Când copilul s-a născut, vine pe lume după 9 luni pe care le-a petrecut în burta mamei. Ea l-a hrănit și el depinde în întregime de ea. Când el s-a născut, s-a tăiat primul cordon ombilical, anume cordonul fizic. Cordonul ombilical psihologic însă, se taie treptat, pe parcursul vieții. Unii psihologi spun că numai moartea unuia din părinți ori a a copilului taie definitiv acest cordon. Copilul, la vârsta de un și jumătate, când începe să meargă și să fie curios de anumite lucruri, are un spațiu limitat unde merge în mod liber. Și totuși, când există un risc să bage mâna în foc sau într-o priză, atunci are prima limitare. Așa începe procesul lui de independeță. Există o linie paralelă între procesul de independeță și cel de dependență. În procesul de dependență, copilul primește foarte multe sărutări, atașamente fizice și apropiere corporală. Dar, cu cât crește, se duce la grădiniță, acolo petrece mai mult timp fără atașamentul fizic și crește independeță. În perioada școlii, desprinderea e mai mare și se leagă de un proces de socializare, cu prietenii, colegii, frații. În perioada pubertății, procesul ajunge aproape la vârful conflictului între independență și dependeță. Din punctul de vedere al dezvoltării, se simt schimbări permanente în materie endocrinologică și ceva se schimbă și în corpul ei: crește sinele, crește părul, se schimbă trăsăturile feței și pare un pic surprinsă de această dezvoltare imprevizibilă. În acest caz, toate gesturile de atingere din partea părinților, mai ales a mămicilor, par să fie pentru copil, imature, copilăroase. Mai mult decât atât, în acest conflict între independent și dependent, un rol principal joacă posibilitățile: să țină controlul asupra lucrurilor care îi aparțin și să aibă dominanță cât mai mare asupra propriului corp și a nevoilor personale. Cu alte cuvinte, nu mai putem, ca mămici, să o îmbrățișăm la fel ca pe un copil mic. Ea este astăzi mare, independentă și are nevoia de a ține controlul cine s-o atingă, cum și cât. De mai multe ori, când am sfătuit părinții să mai lase din aceste atingeri, s-a întâmplat un fenomen foarte interesant; fetița a simțit nevoia de fi atinsă și se ducea ea, din proprie initiativă să-și îmbrățișeze mama. Așa că sfătuiesc toți părinți să înțeleagă dezvoltarea copilului lor și că ceea ce făceau înainte nu mai este valabil în această perioadă a vieții. Dr. MIRON ITZHAK Psiholog principal clinician cu drept de supervizare Director Institut Miron- Cabinet de pshihologie Piatra Neamț, str. Mihai Eminescu, nr. 3, bl. D4 sc. B ap. 37 parter Tel 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214 e-mail: miron@ambra.ro site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro
