Necazul care i-a scutit de impozit pe aproape 14.500 de nemţeni  

impozitPeste 14.500 de nemţeni care suferă de handicap grav sau accentuat vor fi scutiţi, începând din acest an, de la plata impozitului pentru toate categoriile de venituri realizate.

„La data de 31 decembrie 2014, în evidenţa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Neamţ figurau 14.519 adulţi cu handicap. Dintre aceştia, 5.173 suferă de handicap grav, iar 9.346 de handicap accentuat”, ne-a spus Mariana Mancaş, şefa Serviciului de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul DGASPC Neamţ.

Pe lângă scutirea de la plata impozitului pe salarii, persoanele cu handicap grav sau accentuat nu vor plăti impozit nici pentru veniturile provenite din pensii, activităţi independente ori agricole, silvicultură şi piscicultură, altele decât cele impozitate prin tranşe de venit.

La nivel naţional, numărul total al adulţilor cu handicap grav şi accentuat era, la finele anului trecut, de 683.738, potrivit statisticilor Ministerului Muncii. Măsura este prevăzută în Ordonanţa Guvernului nr. 4/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial.

Irina NASTASIU