Neamțul, în topul județelor cu cei mai mulți șomeri angajați

*În doar două luni, prin măsuri active, Agenția de Șomaj Neamț a reușit încadrarea a 1.806 de persoane

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț a tras din nou „lozul câștigător“ în ceea ce privește numărul de persoane încadrate ca urmare a măsurilor active, respectiv 1.806. În acest sens, la sfârșitul lunii trecute, AJOFM Neamț ocupa locul 5 pe țară, după Timiș, București, Suceava și Hunedoara.

Tot la nivel de țară, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, în primele două luni ale anului 2017, au fost încadrate 40.461 de persoane. Dintre acestea, 12.279 au peste 45 de ani, 11.190 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 10.211 au între 25 și 35 de ani, iar 6.781 sunt tineri sub 25 de ani. Similar lunilor precedente, cele mai multe persoane ocupate sunt de sex masculin, 22.453. În funcție de rezidență, cei mai mulți angajați în perioada de referință, 22.909, provin din mediul urban, iar 17.552 din rural. Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (12.970), profesionale (10.074), gimnaziale (8.634), 5.081 fiind cu studii universitare. Un clasament al județelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Timiș ocupă în continuare primul loc (3.507), urmat de București (3.220), Suceava (2.512), Hunedoara (2.024) și Neamț (1.806). Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reședința beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată. Astfel, în perioada ianuarie-februarie 2017 au fost incluse în măsuri active 105.174 de persoane, 70.497 au beneficiat de mediere în vederea încadrării pe unul dintre locurile de muncă vacante declarate de angajatori la agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă, 59.974 au beneficiat de informare și consiliere și 44 de consultanță și asistență pentru începerea unei activități independente sau pentru inițierea unei afaceri.

V. ANDRIEȘ