Neamțul – în top 5 pe țară la numărul de șomeri angajați

locul1*După 8 luni trecute din 2016, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț a reușit încadrarea a 9.164 de persoaneLa sfârșitul lunii august, județul Neamț, prin Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț ocupa locul 5 pe țară, în ceea ce privește numărul de șomeri angajați, respectiv 9.164. Succesul se datorează măsurilor active intreprinse de AJOFM, respectiv burse de locuri de muncă, cursuri de formare profesională și sprijin financiare pentru firme și angajați. Reamintim cititorilor noștri că în data de 20 octombrie 2016, ora 9, instituția mai sus amintită va organiza la Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți. La nivel de țară, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, de la începutul anului şi până la 31 august 2016 au fost încadrate 196.306 de persoane, ceea ce reprezintă 54,53% din ceea ce s-a programat pentru anul în curs. Din totalul persoanelor ocupate în perioada ianuarie – august a.c., 37.285 au fost tineri cu vârsta sub 25 de ani, 46.600 au fost în grupa 25-35 de ani, 50.292 între 35 şi 45 de ani, iar 62.129 au peste 45 de ani. Cele mai multe persoane angajate provin din mediul urban, respectiv 111.743. Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (60.164), profesionale (51.977), gimnaziale (42.841), iar restul 22.729 au fost cu studii universitare. Bărbații angajați în perioada de referință au depășit numeric femeile care au dobândit același statut pe piața muncii, respectiv 114.573 față de 81.733. Topul celor 5 judeţe cu cele mai multe persoane încadrate nu a suferit modificări faţă de luna anterioară, Suceava regăsindu-se în continuare pe primul loc, cu 15.815 persoane angajate, urmat de Timiş (13.939), Bucureşti (13.484), Hunedoara (10.055) şi Neamţ (9.164). Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. Astfel, în primele opt luni ale anului 2016 au fost incluse în măsuri active 498.283 de persoane. Programul de ocupare al ANOFM a avut la bază, pentru anul 2016, obiectivele Programului de Guvernare şi obiectivele strategice ale Uniunii Europene în materie de ocupare în perspectiva Europa 2020, transpuse în Strategia Națională de Ocupare 2015 – 2020.

V. ANDRIEȘ