Neamţul Fotogenic, la Consiliul Judeţean

“Neamțul Fotogenic” a ajuns la Consiliul Județean Neamț cu o expoziţie inedită, ce cuprinde fotografii realizate în cele patru zile ale întâlnirii organizate de Foto Club Neamţ, sub denumirea Neamțul Fotogenic – „Wildlife și Istorie în Ținutul Zimbrului”.
Fotografiile și-au găsit un loc potrivit pentru a fi admirate de angajații instituției, dar și de iubitorii de fotografie care vor să vadă Ținutul Zimbrului prin lentila unui aparat foto.
„Mulțumim Foto Club Neamț pentru această bucurie și abia aștept să văd rezultatele următoarei ediții!”, a spus şeful CJ Neamţ, Ionel Arsene.