Neamț: De astăzi se suspendă şedinţele de judecată câte 2 ore pe zi

Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Piatra-Neamţ a hotărât suspendarea şedinţelor de judecată pentru o durată de 2 ore, în intervalul orar 12:00 – 14:00, pentru perioada 27.02.2019 – 1.03.2019, inclusiv. Decizia vine după o analiză asupra impactul adoptării OUG nr.7/2019 asupra independenței justiției, statutului şi intereselor profesionale ale judecătorilor.

Conform comunicatului , ADUNAREA GENERALĂ A JUDECĂTORILOR din cadrul Judecătoriei Piatra Neamț, convocată pentru a analiza impactul adoptării OUG nr.7/2019 asupra independenței justiției, statutului şi intereselor profesionale ale judecătorilor, a hotărât la data de 26.02.2019, în unanimitate, următoarele:

Cu majoritate covârşitoare de voturi (respectiv numai două abțineri), a decis adoptarea următoarei forme de protest: suspendarea şedinţelor de judecată pentru o durată de 2 ore, în intervalul orar 12:00 – 14:00, pentru perioada 27.02.2019-01.03.2019, inclusiv, urmând să reanalizeze încetarea/modificarea formei de protest într-o şedinţă a Adunării Generale care se va desfăşura în data de 04.03.2019, la ora 9:00.