În Neamţ au sosit primele carduri europene pentru persoane cu dizabilităţi

Beneficiarii vor avea acces gratuit la o serie de manifestări din ţară şi în UE

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ a intrat în posesia cardurilor europene pentru dizabilitate solicitate de persoanele cu handicap care şi le-au dorit. Astfel, persoanele cu handicap, indiferent de vârstă, tipul dizabilităţii și gradul acestuia, sunt chemate la sediul DGASPC Neamț pentru a-și primi documentele ce le conferă accesul gratuit la o serie de manifestări cultural-artistice și sportive din România și din alte 7 țări europene. “Cardurile au fost emise pentru toți cei 126 de solicitanți nemțeni și au fost transmise în teritoriu la sfârșitul lunii septembrie. Toți cei care doresc să primească documentele trebuie să se prezinte la sediul DGASPC Neamț, din Piatra Neamț, strada Alexandru cel Bun, nr. 11”, ne-a transmis Magda asilache, purtător de cuvânt la DGASPC Neamţ.
Cardul European pentru Dizabilitate se adresează tuturor celor care au un handicap, indiferent dacă sunt copii, adulţi, ori tipul şi gradul de handicap. Inițiativa a aparținut Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități iar implementarea a fost posibilă printr-un proiect cu finanțare europeană. Scopul acestui proiect-pilot a fost stimularea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități prin participarea la evenimente culturale, sportive și de petrecere a timpului liber. Practic, posesorii cardurilor au acces gratuit la diverse evenimente din România dar și din Slovenia, Cipru, Belgia, Italia, Estonia, Finlanda și Malta. Lista muzeelor, evenimentelor și competițiilor care acceptă astfel de carduri, atât din țară cât și din UE este disponibilă și actualizată permanent pe site-ul ANPD http://dizab.eurocard.gov.ro/.
Nemțenii care doresc să obțină cardul european pentru dizabilitate trebuie să depună o cerere în acest sens la sediul DGASPC Neamț, camera 50, unde există formulare-tip dar solicitările pot fi depuse și în format electronic, pe adresa de e-mail cardeuropeandizabilitate_neamt@yahoo.com. Persoanele cu handicap vor primi împreună cu cardul instrucțiunile de folosire precum și sprijin și îndrumare. Cardul este nominal, netransmisibil și este valabil până în august 2020.
Geanina NICORESCU