Neamț, alegeri parlamentare 2016: PSD trimite cei mai mulți parlamentari în noul Legislativ!  

 

PSD a câștigat alegerile parlamentare din 2016 și, teoretic, poate forma majoritatea parlamentară împreună cu ALDE, așa cum au anunțat liderii celor două partide în campania electorală, inclusiv cei de la Neamț.

Potrivit sondajului IRES, PSD are 45 la sută, USR 9,3%, UDMR 6,7%, ALDE 6,3%, iar PMP 4,7%.

IRES atrage atenția că în cazul partidelor care se află în jurul cotei de 5 la sută, cum e PMP la Neamț, estimarea rezultatelor trebuie interpretată cu prudență, pentru că rezultatele pot fluctua în sens pozitiv sau negativ, ținând cont de marja de eroare (1,6 la sută).

Prezența nemțenilor la urne pentru alegerile parlamentare a fost slabă: 36,94 la sută (173.953), mai mică decât cea din noiembrie 2012, cu trei procente (39,93%).

În Piatra Neamț au votat 38,54%, Bicaz – 36,63%, Roman – 37,42%, Roznov – 37,53%, 41,58% – Târgu Neamț.

Dintre comune, polii sunt 55,9% – Dulcești, 27% – Borlești.

După rezultatele de aseară, de la exit-poll, partidul cu cei mai mulți parlamentari de Neamț este PSD, care marșează pe doi senatori și cinci deputați, urmat de un senator și doi deputați PNL și, probabil, un deputat ALDE sau PMP.

Din partea partidului care iar a făcut istorie în Neamț, PSD, deputatul Ioan Munteanu a arătat moderație. „Rezultatul este unul bun, și, sincer să vă spun, îl așteptam. Vrem să credem că și în Neamț rezultatele sunt la fel de bune, să dea satisfacție și organizațiilor teritoriale pentru că au muncit și merită aceste rezultate. Ne place să credem că românii n-au ales doar cu inima, ci au ales în cunoștință, pentru un viitor în care să spere la mai bine. Programul de guvernare, programul economic al PSD trebuie aplicat așa cum l-am gândit și l-am promis, pentru că sunt foarte multe de făcut pentru români. (….) Sincer, sperăm la 5 deputați și 2 senatori, dar se va vedea după numărarea voturilor. Vreau să le mulțumesc, pe această cale, tuturor nemțenilor care au votat, indiferent cu cine, evident, mulțumiri speciale nemțenilor care ne-au acordat votul de încredere nouă, celor de la PSD și să le spun că nu îi vom dezamăgi“.

Copreședintele ALDE Mihai Alexandru a avut o atitudine mai degrabă sceptică decât optimistă, deși exit-poll-urile au arătat un ALDE în Parlament: „Alegerile de anul acesta au fost dificile, legislația nu ne-a avantajat, în general nu a avantajat partidele mici. Mesajul nostru a ajuns cu greu la oameni. Sper ca domnul Chițoiu să ne reprezinte în Parlament“.

Președintele PMP Neamț, Laurențiu Dulamă, a fost ceva mai optimist pentru partidul său: „Eu cred că scorul final pentru PMP o să fie undeva de 6%, acolo ne e locul. Prezența mică la vot a avantajat clar PSD. În ce privește Neamțul, cred că PMP se va duce cam la 5,2 la sută“.

Mariana OLTEAN TUDOSE