Parțial, dar numai parțial, adevărat. Este adevărat că în țara asta se fură groaznic, de la portofele până la voturi, dar mai ales bani publici, prin mijloace instituționale, sau chiar prin legi – nu vă mirați, statul român s-a dovedit în multe împrejurări tata hoților.
Dar:
– justiția penală este cam 10-12% din totalul dosarelor;
– „justiția“ DNA este un procent și mai mic din cel de mai sus;
– restul este justiție civilă.
Marea problemă a încrederii/neîncrederii în justiție este generată de imensa birocrație generată de Noul Cod de Procedură Civilă; în regimul acestuia, persoana care depune o cerere la justiție nu primește termen de judecată nici după 3-6 luni, iar după aste luni se trezește adesea cu cererea anulată.
Eu am fost judecător, iar în prezent intru în litigii comerciale ca jurist/consilier juridic. Ei bine, acum niște ani:
– cererea de chemare în judecată era primită de un judecător de serviciu, care, în discuția personală cu petentul, îi dădea acestuia lămuririle necesare; s-a scos, nu era bun;
– dosarele „comerciale“ se judecau cu celeritate prin lege, ajutând astfel buna derulare a activității economice și sociale; nu mai există.
Acum:
– până să primească omul termenul de judecată, dosarul se umple cu hârtii inutile, pe care nu le înțelege nimeni, fiind create de undeva „de sus“;
– în sala de judecată se derulează un dialog al surzilor, judecătorii fiind ținuți de un limbaj absolut ezoteric, impus de sus și verificat de organele de control (am pățit-o personal);
– mult trâmbițata mediere s-a dovedit un rateu perfect.
Și-atunci, cum să arate bietul om încredere în justiție?
Eu, judecător până exact în momentul în care a intrat în vigoare noua procedură, nu am curaj să mai sfătuiesc pe nimeni să se adreseze justiției.
Și asta este de-a dreptul tragic.
Jud. Gheorghe MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com