Nașteri la domiciliu, cu nămeții la ușă

Două gravide din județul Neamț, care au ignorat recomandarea autorităților de a merge din timp la spital dacă li se apropie sorocul, au născut acasă, din fericire fără complicații. În condiții de iarnă grea, cu drumuri greu accesibile, autosanitarele ajung mai greu la solicitări. O femeie din Costișa, satul Frunzeni, a născut acasă, ieri, fără să beneficieze de asistența unor cadre sanitare. Familia a sunat la salvare după ce bebelușul a fost adus pe lume. Tânăra, în vârstă de 26 de ani, a născut un copil sănătos, nașterea fiind destul de ușoară, având în vedere că femeia mai are acasă cinci copii. Mama și bebelușul au fost preluați de o autosanitară cu echipaj medical și transportați la Spitalul județean de Urgență Piatra Neamț pentru îngrijirile de rigoare.

Și o femeie din Rediu, satul Socea, a fost nevoită să-și aducă pe lume bebelușul la domiciliu. În ziua de 10 ianuarie, pacienta, în vârstă de 40 de ani, a sunat la 112 pentru ajutor, iar la sosirea echipajului cu asistent medical s-a produs nașterea, pe cale naturală. Nici această gravidă nu se afla la prima naștere.

„În data de 10 ianuarie, am avut o solicitare la Socea – Rediu, pentru o pacientă în vârstă de 40 ani. A fost o naștere la domiciliu, asistată de un echipaj cu asistent medical. Mama și copilul au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, cu o altă salvare, cu medic și incubator.

Cu doar o zi mai înainte, o gravidă din Icușești fusese salvată de ISU Neamț în condițiile în care echipajul a trebuit să treacă de nămeți care atingeau doi metri și jumătate“, au explicat reprezentanții Serviciului de Ambulanță Neamț.

Geanina NICORESCU