Acum ceva timp am găsit postată, pe Facebook, legitimația de membru al Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova, aparținând unui jurist, judecător la pensie din urbea noastră, cu preocupări literare. Postarea era însoțită de comentariile prietenilor (Felicitări! La mai mare! etc.), iar nedumerirea mea, legată de numele respectivei uniuni de creație și de legitimitatea ei (nedumerire exprimată într-un scurt comentariu la acea postare) a rămas fără o clarificare adecvată din partea juristului-scriitor. Dar, așa cum se întâmplă în hora mediatică în care suntem prinși de dimineața până noaptea târziu, știrea aceasta a fost copleșită de alte știri, iar subiectul mi-a ieșit repede din minte, împins afară de alte și alte subiecte.
Joia trecută însă, cumpărând revista „România literară“, am dat, la un moment dat, peste articolul „Unde ni sunt… europenii! …“, din care am aflat că, după modelul puciului împotriva Uniunii Scriitorilor din România, a apărut și la Chișinău un grup care contestă legitimitatea Uniunii Scriitorilor din Moldova (USM). Acest grup, autointitulat „Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova“, îl are ca președinte de onoare pe academicianul Mihai Cimpoi, înlăturat, în anul 2011 (prin vot), de la conducerea USM (după ce a condus acest for scriitoricesc două decenii), secondat de un anume Traian Vasilcău, plagiator al unei poezii aparținând Doinei Uricariu (conform autorului articolului din „România literară“), dar premiat, anul acesta, cu Premiul Național pentru Literatură al Republicii Moldova, în valoare de 100.000 de lei moldovenești, adică 20.000 de lei românești. Între cei care, din România, dau gir noii Uniuni este și Laurian Stăncilescu, pe blogul USEM el afirmând că „Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova este Olimpul Poeților! Este Academia de Poezie!“.
Așa cum am amintit, academicianul Mihai Cimpoi este președinte de onoare al USEM, iar pe blogul Uniunii, pe 3 septembrie 2016 (când domnul academician a împlinit frumoasa vârstă de 70 de ani), este postat următorul text: „LA MULȚI ANI, stimate Dle Academician Mihai Cimpoi, Președinte de Onoare al Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova! Pornim, azi la Dvs, de la Congresul Mondial al Eminescologilor, cu flori din partea a circa 100 de colegi din echipă, să Vă mulțumim pentru dăruirea Dvs colosală, în numele culturii, științei, un pilon al cărora sunteți, pe bună dreptate! Ne onorează și ne îndrumă, exemplul Dvs de lider al eminescologilor, de unionist adevărat, de blândețe a sufletului! Un sincer «Vă iubim» și să fiți Binecuvântat în continuare, de Dumnezeu, în nobila Dvs misiune de iluminator și promotor al valorilor eterne! Cu aleasă prețuire și afecțiune, Diana Ciugureanu-Zlatan, președinte-fondator al USEM“.
Diana Zlatan-Ciugureanu este poetă, cantautoare, jurnalistă (căsătorită pentru a treia oară, în anul 2015, cu un consătean stabilit la Moscova), „un talent polivalent, reușind să facă și telejurnalism, și versuri, și muzică de calitate. La televiziune a realizat mai multe cicluri de emisiuni, printre care «Viața armatei» (despre militarii Armatei Naționale), «Vița fermecată» (despre promovarea sectorului vitivinicol) ș.a., iar la radio – rubrica «Agenda cultural㻓.
Aflăm, de asemenea, că în anul 2012 Diana Zlatan-Ciugureanu a fost invitată de Societatea Culturală din România, condusă de poetul, prozatorul și eseistul Emil Neșiu.
O, dar câte societăți culturale și câte asociații ale scriitorilor (nemembri ai USR) nu sunt în România, și câtă puzderie de premii nu acordă ele, emanații ale unor jurii de ai căror membri mai că n-a auzit nimeni. Dar asta este situația: românul s-a născut poet (prozator, eseist și dramaturg), iar el trebuie premiat, premiat de cât mai multe jurii. Așa s-a ajuns în România să se compromită și ideea de premiu literar, din moment ce te poate premia și o revistă literară scoasă de nu știu ce comună sau orășel ori un festival organizat fără girul vreunui scriitor autentic.
Să revenim însă la Traian Vasilcău. Pe blogul său, Traian Vasilcău, supranumit și Traianus (cu gândul, firește, la marele strămoș al poporului român), publică, între altele, pe 15 septembrie 2016, și următoarea poezie: „Cu-atîtea pietre-n mine-ați aruncat/ Că aș putea să-mi fac din ele-o casă/ Și poate că ar fi cea mai aleasă/ Și poate-ar semăna cu vreun palat.// Cu-atîtea pietre-ați tăbărât spre mine,/ Vrând viața suferindă a-mi lua./ Ușor din ele s-ar putea-nălța/ O mănăstire-n munți cu ape line.// Sub zidurile reci, cînd va-nsera/ S-o auzi un geamăt ca de coasă./ Să știi că-s eu, Manole, Ana mea,/ Să știi că ești prin plâns și mai frumoasă…“
Vineri 7 octombrie, mai aflăm din articolul din „România literară“, au avut loc, în Republica Moldova, alegeri în cadrul USM, victoria aparținând, din fericire, lui Arcadie Suceveanu și echipei sale.
Printre drepturile câștigate după 1989, atât la noi cât și în Moldova de peste Prut, se numără și dreptul la libera asociere, dreptul la replică, dreptul la libera exprimare. Uniunea Scriitorilor din România este o uniune de creație de tip sindical, iar în cei 26 de ani de la Revoluție ea și-a demonstrat legitimitatea, conturând o serie de proiecte viabile, promovând autorii de valoare, în țară și peste hotare, acordând fonduri pentru traducerea lor în limbi străine sau fonduri pentru lecturi publice ori deplasări la târgurile de carte din străinătate. Lucrurile sunt, desigur, perfectibile, nu poți mulțumi pe toată lumea, dar a încerca să dărâmi, să anulezi o structură ce numără 2.500 de membri (din care, este adevărat, abia vreo 300, cred, sunt scriitori de valoare certă), mi se pare o utopie. Dar USR, așa cum a afirmat în repetate rânduri președintele ei, criticul literar Nicolae Manolescu, fiind o uniune de creație, a deschis porțile, mai ales după 1989, multor scriitori, chiar dacă ei nu au confirmat, în timp, creditul acordat de comisia de validare.
S-au întâmplat multe lucruri ciudate anul acesta în țărișoara noastră: un grup de scriitori din România, în frunte cu Mircea Cipariu și Cristian Teodorescu, a încercat (și încearcă) să conteste legitimitatea conducerii Uniunii Scriitorilor, un grup de creștini ortodocși susținut de monahi de la Athos, dar și din Moldova și Ucraina, a încercat (și încearcă) să conteste hotărârile Sinodului din Creta, somând ierarhii români ce au semnat actele sinodale să-și retragă semnăturile de pe ele, sub amenințarea că nu vor mai fi pomeniți la sfintele slujbe, iar un grup de scriitori din Republica Moldova contestă, așa cum am văzut, conducerea Uniunii Scriitorilor de acolo. Trebuie spus că, de fiecare dată când apare un grup de contestatari, el este înveșmântat în mantia mesianismului (cum bine lasă să se înțeleagă și poezia semnată de Traian Vasilcău), fiind pregătit, spre a duce până la capăt misiunea încredințată de Dumnezeu (sau de Dumnezeul Culturii, ca să folosesc o sintagmă a filosofului Constantin Noica), să urce Golgota… Este reconfortant să te știi, sau să ți se spună, că ai fost ales, de Sus, pentru o misiune ce ține de salvarea fibrei ființei românești, fie că este vorba de fibra ei literară ori de fibra ei religioasă. Dar, de cele mai multe ori, mantia mesianică se dovedește a fi o falsă mantie.
Am văzut, exprimată în presă, părerea conform căreia tot acest joc de păpuși poate avea în spate pe Marele Păpușar de la Răsărit care, mai mult ca oricând parcă, luptă pe toate fronturile (toate fronturile ce i-au mai rămas, după ce, pe frontul economic, a pierdut „bătălia“) să câștige cât mai multe victorii. Tot în media am citit despre acuzele ce i se aduc pentru implicarea în influențarea rezultatului alegerilor din SUA, alegeri ce bat la ușă, în criza imigranților și în alte probleme sensibile ale UE. Miza este foarte mare: departe de a mai putea recupera decalajul economic și militar dintre ea și UE, respectiv SUA, Marele Păpușar de la Răsărit joacă cartea spirituală, culturală, după vechiul principiu: dezbină și condu. Dezbină Biserica Ortodoxă Română, dezbină Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Artiștilor Plastici, Uniunea Scriitorilor din Moldova, alte uniuni de creație, învrăjbește-i pe românii de pe cele două maluri ale Prutului între ei, întindeți tentaculele spirituale, culturale, peste Ucraina, Republica Moldova, fluturând steagul Ortodoxismului, slăbește-le puterea și manevrează-le, astfel, mai ușor. Subminează adevărata scară de valori, încurajând false valori, sporește numărul de premii, în puhoiul cărora adevăratele premii se vor pierde și vei obține o masă de manevră în stare să-ți servească interesele, sub masca libertăților de tot felul.
Din fericire, jocurile nu au ieșit așa cum le-a gândit Păpușarul, dar trebuie știut că, din păcate, el nu renunță niciodată, continuând să încerce să se folosească de tot felul de „enigmatici și cuminți“, spre ași atinge țelurile. Tot din media am aflat că, de exemplu, grupul de „reformă“ a Uniunii Scriitorilor din România este susținut, din umbră, de o grupare masonică, lucru care poate să fie valabil și pentru nucleul de peste Prut. Dacă aș fi ziarist de investigație și aș avea mijloacele necesare spre a face o anchetă extinsă și asupra puzderiilor de ONG-uri, a influenței pe care ele o au în România, dar și în Republica Moldova, a sursei banilor cere le susțin activitatea, cred ar ieși multe lucruri surprinzătoare la iveală.
În ceea ce-l privește pe academicianul Mihai Cimpoi, în această toamnă el a fost premiat, la Bacău, în cadrul manifestării Bacoviana, cu premiul pentru Opera Omnia (în valoare de 1.000 de euro). Să nu fi știut oare membrii juriului de la Bacău de rolul jucat de academicianul Mihai Cimpoi în cadrul grupului de „reformă“ a USM? Printre scriitorii consacrați sosiți acolo ca invitați de onoare s-au numărat, alături de academicianul premiat, academicienii Nicolae Dabija, Valeriu Matei (Republica Moldova) și Vasile Tărâțeanu (Ucraina), dar și poeții români Valeriu Stancu și Emilian Marcu din Iași, Ovidiu Genaru din Bacău, Lucia Olaru Nenati din Botoșani, Florentin Popescu din București. Fără să vrea, prin prezența lor, aceștia au susținut, indirect, și USEM. Dar poate că n-au știut nimic despre USEM, așa cum n-am știut nici eu care, ca membru al USR, Filiala Bacău, m-am numărat printre invitații (este drept, nu de onoare) ai bacovianei de anul acesta.
Vreau să precizez un lucru: nu sunt în măsură să judec valoarea scriitorilor Diana Lungu-Zlatan, Traian Vasilcău, Laurian Stănciulescu, Emil Neșiu, a celorlalți scriitori ce au aderat la USEM și cu atât mai puțin a academicianului Mihai Cimpoi, dar nu pot să trec cu vederea tendința lumii scriitoricești (și nu numai) de a se scinda, de a se coagula în grupuri și grupulețe, de a îmbrăca haina mesianismului. Nu mai vorbesc despre existența revistelor literare de toată mâna și festivalurilor de tot felul, care acordă premii, organizează colocvii și manifestări culturale ce se vor naționale. Mergând pe acest drum riscăm să compromitem ideea de valoare autentică, ideea de scară de valori, de repere în cadrul unei culturi. Iar reperele în cadrul culturii române de astăzi nu pot fi stabilite decât de criticii literari recunoscuți (Nicolae Manolescu, Alex. Ștefănescu, Daniel Cristea-Enache, Dan C. Mihăilescu, Răzvan Voncu, Eugen Negrici, Alexandru Cistelecan, Ioan Holban și alții de calibrul lor) și de revistele literare cu audiență națională, sau măcar regională.
Nu cred în teoria conspirațiilor, dar, când văd că lucrurile se leagă într-un anumit fel, nu pot respinge cu toată puterea ideea că, în spatele multor acțiuni desfășurate în acest an pe pământ românesc, dar și peste Prut, se află Păpușari din lăuntrul și din afara țării. Dacă este așa, vorba cronicarului nu se aplică grupurilor de reformiști: nu nasc în Moldova oameni, ci oamenii sunt transformați în păpuși, spre deliciul Păpușarilor. Dar vorba cronicarului se aplică celor mulți, care știu să păstreze cumpăna, măsura, apărând atât uniunile de creație legitime, cât și biserica strămoșească.
Rândurile mele se vor un semnal de alarmă, într-o perioadă foarte încordată a istoriei contemporane, sub această „parte înăsprită de cer“. Vremurile vor trece, oamenii vor trece, dar, vorba filosofului Constantin Noica, depinde cum vor trece: cu o împlinire, sau cu o neîmplinire. Iar după semnele ce s-au arătat anul acesta la orizont, mulți trudesc, înveșmântați într-o falsă mantie a mesianismului, ca aceste vremuri să treacă, pentru neamul nostru, cu o serie de neîmpliniri.
Să nu disperăm însă: „Nasc și în Moldova oameni!“
Dan D. IACOB