Înfiinţat în anul 1980, Muzeul de Etnografie din Piatra-Neamţ adăposteşte o colecţie remarcabilă, adunată cu truda unor oameni inimoşi, evocând, pe de o parte, imaginea locuinţei ţărăneşti tradiţionale de pe Valea Bistriţei şi pe de altă parte meşteşugurile practicate în regiunea subcarpatică a Moldovei, precum agricultura, creşterea animalelor, industria casnică, prelucrarea lemnului şi plutăritul. Având la bază calendarul popular, structura expoziției permanente permite punerea în valoare a marilor sărbători de peste an, prin marcarea unor elemente de viață spirituală, prin care vizitatorului i se permite pătrunderea în universul credinței țăranului. Am stat de vorbă cu doamna muzeograf Florentina Buzenschi, cea care ne-a îndrumat paşii spre lumea satului românesc. O lume care se stinge, pe zi ce trece şi pe care avem datoria să o reconsiderăm, să o respectăm şi să o valorificăm, pentru a nu fi condamnaţi la dispariţie.
Rep.: Vorbiţi-ne despre începuturile Muzeul de Etnografie. Când a fost înfiinţat acesta?
Florentina Buzenschi: Muzeul are o poveste mai lungă, întâi luând fiinţă colecţia. Se ştie că în anii ´50 s-a constituit un grup de cercetători ai Academiei Române care a studiat locul pe care urma să se facă barajul de la Bicaz. Pe partea de etnografie, şeful acestui grup a fost Romulus Vuia, cu această ocazie fiind adunate piese etnografice care au fost duse la Durău, unde exista o colecţie, fără titulatura de muzeu. A doua etapă începe cu anul 1974, când dr. Elena Florescu, cea care a organizat actualul Muzeu de Etnografie, a început să achiziţioneze piese, pentru a îmbogăţi colecţia. În fine, cea de-a treia etapă, respectiv întemeierea actualului Muzeu de Etnografie, datează din 1980. Având o clădire proprie şi căpătând un renume, muzeul a primit, de-a lungul anilor, donaţii de la diferite persoane.
Rep. Când aţi primit ultima donaţie şi în ce a constat?
F. B.: La sfârşitul anului trecut am primit o bundiţă din 1950, din jurul oraşului Târgu-Neamţ. Am avut mai multe donaţii, anul trecut, de la persoane care mai păstrează de la bunici sau străbunici diferite obiecte. Între donaţiile remarcabile se numără un covor din 1912, de la Mănăstirea Agapia, pe care l-am primit acum trei ani. De asemenea, ne-a impresionat o persoană sosită din Germania, care ne-a donat un costum interbelic şi nişte ţesături de interior, de la începutul secolului trecut, ştiind că aici vor fi bine păstrate şi puse în valoare.
„Anotimpurile satului” de pe Valea Bistriţei
Rep.: Ce cuprinde expoziţie permanentă a muzeului?
F. B.: Am deschis actuala expoziţie permanentă pe data de 20 decembrie 2013, după ce muzeul a fost supus lucrărilor de restaurare, prin proiectul iniţiat de Primăria Piatra-Neamţ. Am reconstituit, pentru început, un interior de casă ţărănească din zona noastră, de la sfârşitul secolului al XIX-lea, pentru a introduce vizitatorul în atmosferă. Toate piesele sunt autentice, datând din jurul anului 1900. Apoi am trecut la tematica propriu-zisă a muzeului, care se numeşte “Anotimpurile satului”, prezentând, în paralel, ocupaţiile de bază şi sărbătorile. A fost destul de dificil, pentru că, deşi avem o colecţie bogată, piesele care vorbesc despre viaţa spirituală a ţăranului sunt destul de puţine. Dar am reuşit să le punem în valoare şi să realizăm şi un ghidaj eficient, ţinând cont de etatea vizitatorului sau de nivelul său de pregătire. De asemenea, punem accent pe sărbătorile din preajma datei la care vizitatorii sunt prezenţi la muzeu. Spre exemplu, anul acesta, în “Săptămâna altfel”, am realizat un ghidaj focalizat pe sărbătorile de primăvară (Mărţişor, Mucenici, Sărbătoarea Paştelui, Sf. Mucenic Gheorghe), copiii fiind încântaţi de informaţiile primate.
Rep.: Expoziţia ilustrează ocupaţiile specifice Văii Bistriţei, îmbinate armonios cu obiceiurile populare ale românilor…
F. B.: Aşa este. Am încercat să punem în evidenţă, din punct de vedere etnografic, Valea Bistriţei, cu toate ocupaţiile specifice acelei zone: pescuitul, vânătoarea, plutăritul, olăritul. În ultima sală, care reprezintă iarna, sunt evidenţiate ocupaţiile casnice pe care se axau, în această perioadă, femeile şi fetele, precum şi obiceiurile de iarnă, la care participau de obicei băieţii satului. Desigur că nu puteam să ignorăm măştile lui Nicolae Popa, precum şi o parte din piesele pe care le avem de la dânsul. În plus, în această sală se află o piesă extraordinar de frumoasă, care nu a fost expusă până acum la Piatra-Neamţ, respectiv o sanie din anul 1900.
Rep.: Care sunt cele mai spectaculoase exponate ale muzeului?
F. B.: Am spus de multe, ori, fără a exagera, că aş săruta mâna unei meşteriţe care ar face o cămaşă ca cea expusă la noi, datând din anul 1930… De asemenea, avem o colecţie mare de scoarţe (covoare naţionale de mari dimensiuni), o astfel de scoarţă datând din 1890, de la Dobreni, cu un colorit natural deosebit. Am mai expus o scoarţă de la 1900, de la Iucşa-Bozieni, cu motive “în batiste”, pe care apare semnul crucii în diverse ipostaze, o piesă de mare valoare. Avem şi o colecţie de bundiţe de la 1916 şi 1920, foarte bine păstrate. Ţăranul ştia că o piesă are valoare atunci când este muncită, astfel de piese lăsându-se şi moştenire. Este remarcabilă munca femeii de la ţară, precum şi modul în care reuşea să realizeze aceste modele de pe cămăşi.
Copiii trebuie să aprecieze valoarea acestor piese
Rep.: Ce se întâmplă azi cu aceste meşteşuguri?
F. B.: Din păcate, se transformă. Se simplifică şi se generalizează motivele populare, pretându-se la ceea ce numim “moda etno”. Dar nu mai reprezintă un anumit sat sau o anumită zonă etnografică. E bine că se lucrează încă manual, dar costumele populare nu mai reprezintă ceea ce reprezentau cândva. Spre exemplu, cămaşa populară era un semn al nivelului social sau al vârstei pe care o avea purtătoare, prin cromatică sau model. Astăzi, toate aceste diferenţieri au dispărut.
Rep.: Să revenim la exponatele muzeului…
F. B.: Am folosit, în interior, nişte piese foarte frumoase, din anul 1900, de la Pângăraţi: două lăicere, cu o cromatică naturală şi asemănătoare, precum şi o perdea decorată cu motive zoomorfe. De asemenea, avem şi două lăicere de la Bozieni. Se remarcă, în interior, un costum popular de la Piatra Şoimului, decorat cu ajur, precum şi un costum de nuntă de la 1930. Mai avem un plug din lemn, foarte valoros, din 1880, precum şi nişte pomelnice din lemn de la sfârşit de secol XIX. Avem aici o parte din instrumentarul folosit pe vremuri la stână, vizitatorii putând vedea cum arată un răboj, un fedeleş sau o meliţă. Avem şi o ciubacă – o barcă monoxilă folosită la pescuitul pe Bistriţa de la 1900. Pentru prelucrarea produselor provenite din agricultură, avem o oloiniţă – adică o presă primitivă de ulei, de la 1880. De asemenea, copiii care află la şcoală povestea cu ocaua lui Cuza pot găsi la noi chiar o oca de un litru, de pe vremea lui Cuza, de la 1864. Am expus şi un război de ţesut, pentru că majoritatea pieselor de port popular, precum şi ţesăturile de interior se făceau în casă. E bine să ştim cum se făceau pe vremuri hainele, pentru că, în societatea noastră de consum, cumpărăm şi aruncăm totul repede. Pe când odinioară, procesul tehnologic prin care se făceau hainele din lână, in sau cânepă era foarte îndelungat, de la semănatul seminţelor, până la finalizarea produsului de vestimentaţie. Le atrag mereu atenţia copiilor să dea importanţa cuvenită acestor piese şi să înţeleagă de ce sunt valoroase.
O colecţie rară de clişee pe sticlă
Rep.: Muzeul de Etnografie se poate lăuda cu o colecţie deosebită de clişee pe sticlă. Cui au aparţinut acestea?
F. B.: Avem o colecţie de 200 de clişee pe sticlă din perioada interbelică, realizate de Adolph Chevallier, fotograful Casei Regale a României. Adolph Chevallier s-a născut la Broşteni, în nordul judeţului nostru, tatăl său fiind administratorul domeniului regal de la Broşteni. A făcut primele studii de artă fotografică sub îndrumarea tatălui său, studiind ulterior la Cernăuţi şi la Viena. El a fost foarte ataşat de această zonă ilustrează tocmai viaţa la ţară şi principalele ocupaţii ale ţăranului de pe Valea Bistriţei. Adolph Chevallier a avut un atelier foto în faţa Liceului “Petru Rareş” din Piatra-Neamţ, iar aceste clişee pe sticlă, de dimensiuni 9/12, cum se lucra în anii interbelici, au ajuns în posesia familiei Kirileanu, ştiindu-se că G. T. Kirileanu a fost bibliotecar al Familiei Regale. Achiziţia a fost făcută în anul 1974 de doamna Elena Florescu, de la nepotul lui G. T. Kirileanu, e vorba de librarul Grigore Kirileanu. Fotografiile sunt foarte expresive, reprezentând o frescă vie a satului românesc de odinioară. În fotografii apar obiceiuri de iarnă, ocupaţiile ţăranilor, portul popular, bisericile de lemn din judeţul Neamţ.
Rep.: Un clişeu foarte interesant, intitulat “Iconiţe la Bisericani”, reprezintă stejarul în care se spune că s-a arătat Maica Domnului unor călugări sihaştri…
F. B.: Da, stejarul apare în fotografie, plin de iconiţe, devenind loc de pelerinaj. Apar în fotografie şi oameni rugându-se în genunchi la iconiţele din stejar… Toate aceste clişee sunt foarte importante pentru că ne-au permis ca, alături de piesele expuse în muzeu, să creăm un cadru pentru ca vizitatorul să-şi dea seama cum se trăia în satele din zona Neamţului, în perioada interbelică.
Rep.: Să concluzionăm: care ar fi importanţa Muzeului de Etnografie, în contextul actual, în care obiceiurile şi tradiţiile populare se pierd, strivite de tăvălugul culturii şi industriei de masă?
F. B.: Ca muzeograf, de multe ori am sentimentul că păzesc o comoară… Ar fi de dorit ca generaţia tânără, care nu mai acordă o importanţă deosebită zestrei populare româneşti, să conştientizeze şi să aprecieze aceste exponate. Noi încercăm să-i atragem pe elevi, spunându-le câte o poveste, în legătură cu fiecare obiect expus. Ar fi bine să înţelegem cu toţii că tradiţiile reprezintă puntea de legătură cu trecutul nostru,că ele ne scot din anonimat şi că ne ajută să nu ne pierdem identitatea.
Interviu realizat de Irina NASTASIU