A murit la nuntă

ambulanta_resizeUn bărbat în vârstă de 64 de ani, din Piatra Neamţ, a murit în noaptea de duminică spre luni, în timp ce se afla la o nuntă, la un restaurant din municipiu. Aproape de ora 3, nuntaşul a intrat în stop cardio-respirator, moment în care toată lumea s-a panicat. Cineva a sunat la 112, iar în scurt timp la locul solicitării s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Neamţ, care a iniţiat manevrele de resuscitare, după care a transportat nuntaşul la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ.

La UPU, medicii au stabilit că pacientul este neresuscitabil şi au constatat decesul persoanei în cauză. Bărbatul avea în antecedente infarct miocardic şi era luat în evidenţe medicale cu afecţiuni cronice. Din păcate, agitaţia de la nuntă i-a fost fatală.

 

G. NICORESCU