* La cei 76 de ani ai săi, Costache Petraru şi-a văzut casa dărâmată de ploi * „Dacă Domnul aşa a vrut, eu ce pot face?” * Bătrânul a fost cazat într-o cămăruţă din Circumscripţia sanitar-veterinară Războieni
„Anul trecut a fost numa’ caniculă. Şi sub copac era cald. Anul ăsta, 3 săptămâni şi două zile a tot plouat. Ziua, noaptea, a plouat întruna. Casa era cam veche şi s-a dărâmat mai mult de jumătate. E jos, la pământ. M-a ajutat primăria cu oamenii de acolo să mai scot afară ce-a mai fost. Am acoperit paturile cu nişte nailoane. Nu credeam. Eu ziceam că mai stă 10 ani casa aia”. Moş Costache Petraru vorbeşte calm, aproape împăcat. Aşa a fost să fie! Nu se războieşte cu nimeni, nu e disperat. Stă într-o cămăruţă de la Circumscripţia sanitar-veterinară Războieni. Are pat şi câteva lucruşoare. Iar un dulap din sticlă, folosit pe vremuri pentru medicamente şi seringi, îi ţine loc de cămară. Nu se plânge. Are ce mânca. I-a dat un vecin o cană din tablă cu borş. „Îmi ajunge, că nu mănânc mult să nu mă îngraş. Apoi nici nu-i bine să mănânci mult pe criza asta economică”, spune bătrânul. Mai are un colţ de pâine într-o pungă albastră. Şi nişte apă primită de la primărie. Din fântâni nu se poate bea. E numai mâl.
Casa lui bătrânească a rezistat până la ultimele ploi torenţiale din 6-8 iunie. Şi deodată s-a auzit un pârâit. Trei pereţi au căzut. A rămas în „picioare” acoperişul, ancorat nesigur pe peretele din faţă şi pe câţiva stâlpi de susţinere. „Uite aşa munca de-o viaţă se duce într-o clipă. Plânge lumea prin sat. Mai sunt case cu apă, grădini pline de mâl. Dacă Domnul aşa a vrut, eu ce pot face? Nu mai am 40 de ani să fiu în putere. Cred că dacă vine soră-mea de la Petroşani face infarct să vadă asta. Nu credeam să păţesc aşa chiar la bătrâneţe. Soarta mi-a dat o lovitură uluitoare, ca să nu zic mortală”.
Toată curtea lui moş Costache e plină de iarbă, copaci şi trandafiri. Se plimbă agale printre şipci, paturi şi mese. Ce-a mai putut salva, câteva lucruri „bătrâneşti” cum spune el. „Aici era dormitorul mare”, arată cu mâna spre o încăpere în care tavanul a căzut peste sobă şi a făcut-o praf. „Pe la 9 jumate seara s-a auzit un zgomot, de-am crezut că-i cutremur. Atunci s-a întâmplat. A fost ca un şoc aşa, dar iau tot timpul pastile şi mă ţin calm”.
Pe frânghiile dintre copaci sunt întinse câteva preşuri, nişte haine, o plapumă. Ude şi jumătate murdare de lutul ud din tavan care le-a îngropat. „Îs bune”, zice moş Costache, „se usucă şi le scutur. Uite, asta a fost uşa de la bucătărie, iar asta era o masă chiar trainică. Veche, da’ încă mai ţinea. Ce-o să mai fac cu ele? Nu ştiu! Dacă n-ai casă, ce să mai faci cu restul?”.
* „Muncim ca meşterul Manole”
Primarul de Războieni face şi el ce poate să-i ajute pe localnicii loviţi de viituri. În primul rând cu apă, pentru că într-o comună înecată de atâtea ploi, apa de băut este cea mai mare problemă. Microbuzul şcolar merge din poartă în poartă şi lasă peturile la fiecare casă, în funcţie de câţi oameni sunt. Mai sunt două locuinţe afectate grav de inundaţii, cu mâl pe parchet şi cu urme de „valuri” până la ferestre, dar au fost mai solide decât casa lui moş Costache şi au rezistat. Nu se poate sta, încă, înăuntru şi oamenii, cu copiii mici după ei, dorm de o săptămână pe la rude. Şi stau cu sacii de nisip în prag, la fiecare cameră, să nu vină altă ploaie şi să mâlească din nou încăperile de-abia curăţate. „Asta mică sare din somn dacă aude tunând, se trezeşte şi strigă: mami hai să plecăm, că vine apa! S-a speriat rău”, spune o femeie care-şi ţine copila de câţiva anişori de mână. „Fac curat în fiecare zi câte un pic, poate dacă e cald şi se usucă, pe sâmbătă aşa reuşim să ne mutăm şi noi acasă, că stăm pe la neamuri”.
Consiliul Judeţean a trimis nişte ciment pentru refacerea acareturilor şi a caselor afectate de inundaţii. Dar întâi trebuie scos mâlul gros de peste tot.
„De pe 4 mai, tot aşa o ţinem, din viitură în viitură”, spune primarul Bogdan Ţarălungă. „Curţi mâlite, case cu apă, acum – mai nou – locuinţă prăbuşită din cauza infiltraţiilor, drumuri rupte. Nu avem ce face! E o situaţie din care aproape că nu mai vezi ieşirea. Începusem reparaţiile la nişte drumuri, a venit viitura şi a stricat tot. Asta e viaţa, aşa e vremea. Muncim ca meşterul Manole”.
Cristina MIRCEA
