Ministrul Bănicioiu a tăiat panglica la Spitalul din Bicaz Unitatea medicală va funcționa cu 4 secții și va deservi apoape 60.000 de oameni

bisericani1 Spitalul Orășenesc Bicaz a fost redeschis, cu surle și trâmbițe, marți, 11 noiembrie, de toată floarea vestită a PSD Neamț, în frunte cu ministrul Sănătății, Nicolae Băniciou. La ceremonia de tăiere a panglicii, pe lângă primarul Nicolae Sălăgean, au fost prezente oficialități ale județului Neamț plus parlamentarii PSD din mai multe colegii. Ministrul Sănătății a fost primit cu pâine și sare, s-au ținut discursurile de rigoare și slujba religioasă nelipsită de la astfel de manifestări. Pe ministrul Bănicioiu l-a așteptat cu aplauze mai mulți beneficiari ai serviciilor pe care Spitalul din Bicaz urmează să le ofere pacienților din toată zona. De bucurie și ca gest de recunoștință primarul Nicolae Sălăgean i-a oferit ministrului o icoană ce-l înfățișează pe sfântul Nicolae și a mărturisit că nu a r fi exclus ca de acum înainte Spitalul Bicaz să poarte numele de Sfântul Nicolae.
„La redeschiderea acestei unităţi am luat în calcul mai multe cifre. Peste 50.000 de oameni este greu să supra-vieţuiască fără un spital.
Este vorba despre o populaţia îmbătrânită, cu multe boli cardiovasculare. Dacă o să-i mai vedeţi pe cei care au închis spitalele poate o să le trans-miteţi ce credeţi. A fost o ambiţie a domnului primar care de fiecare dată când mă vedea îmi spunea că trebuie să redeschidem spitalul. Bucuria mea este că azi am venit să deschid spitalul de aici şi în câteva zile vom redeschide şi Spitalul de la Târgu Frumos. Vedeţi, l-au închis într-o zi şi au durat aproape 4 ani să-l redeschidem”, a declarat Nicoale Bănicioiu.
”E o zi cu totul deo-sebită în viața comunităților care locuiesc pe văile Bicazului și Bistriței. Este o zi așteptată de multă vreme, este un eveniment care într-un mod fericit se desfășoară în ziua de 11 noiembrie, ziua Sfântului Mina, sfântul păgubiților. Da, locuitorii din Bicaz și de pe Valea Muntelui au fost păgubiți, au fost văduviți de acordarea unor servicii de îngrijire a sănătății de calitate, dar uitați că s-a făcut dreptate. Poate îl vom redenumi cu numele Sfântului Mina, poate cu numele Sfântului Nicolae, având în vedere faptul că și ministrul actual al Sănătății se numește Nicolae, cel care a avut curajul să repună semnătura pe avizul de reluare a activității, mă rog o să ne gândim și, în funcție de cum o să propună și consilierii locali vom lua o decizie”, a spus primarul orașului Bicaz, Nicolae Sălăgean.
Primarul Nicolae Sălă-gean nu a fost singurul primar prezent la tăierea panglicii Spialului Bicaz. La manifestare au fost prezenți mai mulți edili de pe Valea Muntelui, iar cei mai cu dare de mână au promis că începând de anul viitor vor contribui financiar la susținerea unității medicale având în vedere faptul că de serviciile Spitalului din Bicaz beneficiază peste 50.000 de suflete din mai multe localități.

n Vicepreşedintele CJ Neamţ Emilia Arcan a participat la deschiderea Spitalului Bicaz, alături de ministrul sănătăţii. La manifestare nu a fost însă prezent președintele CJ Neamț, Culiță Tărâță și nici nu i s-a pomenit numele deși el a inițiat demersurile redeschiderii spitalului
Alături de ministrul Sănătății, la redeschiderea oficială a spitalului Bicaz, a participat, din partea Consiliului Județean Neamț, Emilia Arcan, vicepreşedinte. Redeschiderea spitalului care deserveşte o populaţie de circa 50.000 de persoane este apreciată de Emilia Arcan ca o revenire la normalitate.
„Venirea ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, în Neamț este o mare bucurie pentru o parte importantă a populației județului și pentru mine personal. Cel mai important eveniment a fost la Bicaz, unde a fost redeschis Spitalul Orășenesc. Asigurarea asistenței medicale prin această unitate spitalicească redă demnitate nu numai locuitorilor orașului Bicaz, ci și celor de pe întreaga Vale a Muntelui. În 2011, guvernarea Boc, cu suflet criminal, a închis acest spital și l-a sortit morții timp de peste trei ani.
A fost nevoie de eforturi conjugate și insistente, întinse pe durata mai multor mandate de ministru, pentru a fi readusă la normalitate o situație absurdă.
În al doilea rând, ministrul Bănicioiu a văzut cu ochii lui situația Spitalului Târgu Neamț, starea în care se află Compartimentul de Primire a Urgențelor, starea generală deplorabilă a clădirii spitalului. Am primit cu bucurie promisiunile făcute că vor fi alocate fonduri atât pentru renovarea și dotarea cu aparatură modernă a Compartimentului pentru Primirea Urgențelor, cât și pentru reabilitarea construcției Spitalului“, a declarat Emilia Arcan, vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț.
Tot ca o revenire la normalitate, deschiderea Spitalului din Bicaz, este văzută și de consilierul județean UNPR Constantin Iacoban. Acesta este de părere însă că demersurile făcute pentru redeschiderea unității, de către președintele Consiliului Județean, Culiță Tărâță, ar fi trebuit amintite, de toți participanții la eveniment, în contextul în care respectivele demersuri au fost anunțate încă din campania electorală pentru alegerile locale din 2012.
”Redeschiderea acestui spital are un mare impact social, dincolo de existența unui act administrativ. Eforturi deosebite s-au făcut, desigur pentru redeschiderea spitalului din Bicaz, încă din 2012. Timp de mai bine de trei ani, președintele Consiliului județean Neamț a apelat la toate forurile pentru a reda locuitorilor de pe Valea Muntelui posibilitatea de a avea acces din nou la asistență sanitară. Mi s-ar fi părut normal să fi pomenit măcar acest fapt în condițiile în care redeschiderea acestei unități medicale și evidențierea eforturilor depuse pentru redeschidere, ar fi adus un plus valoare alianței noastre”, a spus Constantin Iacoban, consilier județean.
IRINA ȘTEFĂNESCU