Minimis în apicultură, mai mulţi bani

Tina-Minimis apicultură*Suplimentare  de peste două milioane lei

Iniţial, bugetul alocat  schemei „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada mai-iulie 2014 ce au produs pagube asupra sectorului apicol” era de peste 4 milioane de lei. Ca urmare a monitorizării derulării acestei scheme de ajutor de minimis, Ministerul Agriculturii s-a aflat în fața unui număr mare, chiar record, de cereri venite din partea apicultorilor, semn că stupinele românești au avut enorm de suferit în 2014 și fără un ajutor, exista riscul să nu își poată continua activitatea.

Pentru a se ieşi din impas era o singură soluţie: mărirea fondurilor alocate apicultorilor bătuţi de soartă Ceea ce s-a şi întmplat la şedinţa Guvernului de vinerea trecută, când s-a decis suplimentarea bugetului alocat acestei scheme de ajutor de minimis. Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis au fost majorate la 6.076,6 mii lei şi se asigură de la bugetul de stat.

Astfel, prin suplimentarea bugetului, toţi apicultorii care au depus cereri pe schema de minimis își vor primi banii solicitaţi!

 

*În Neamţ:  pentru plată, 6 de dosare

Valoarea sprijinului financiar este de 1.4 lei/ familia de albine pentru o stupină de până la 75 familii şi de 2.7,5 lei/familia de albine pentru o stupină cu peste 75 familii. Actul normativ stabilește categoriile de beneficiari și procedurile de acordare a compensațiilor. Este vorba de  apicultori, persoane fizice care deţin certificat de producător;  apicultori, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale; apicultori, persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu/sau fără personalitate juridică.

În judeţul Neamţ au fost depuse 98 de dosare, din care numai 96 au întrunit toate condiţiile pentru ca ele să poată intra la plata despăgubirilor. Cele 96 dosare valabile au în „spate” peste 8200 de familii de albine. În total, sprijinul financiar cuvenit apicultorilor nemţeni se ridică la 50.000 lei. După supimentarea de acum a resurselor financiare alocate, toţi apicultorii vor intra la plată!

Tina CONDREA