Micii artişti din Neamţ, campioni la “Provocarea Talentelor”

flavio

Flavio Gabriel Amariei, de 5 ani, este cel mai mic dintre artiştii care au adus trofeul Festivalului Naţional „Provocarea Talentelor”, la Piatra Neamţ. Sâmbătă, 22 martie, în sala nouă de spectacole, Funtastic Park din Bacău, Clubul “Viva Allegria” din Piatra Neamţ a participat la festival cu 7 copii la secţiunea muzica uşoară şi cu “Allegria Kids” la dans modern.

La secţiunea muzică uşoară a fost acordat marele premiu şi trofeul câştigătorilor: Flavio Gabriel Amariei din Piatra Neamţ (grupa de vârstă 4-5 ani), cu melodia “Adagio”, Aldea Andreea Lavinia din Piatra Neamţ (6-7 ani), Gabur Serena din Piatra Neamţ (8-9 ani), Miruna Grecu din Piatra Neamţ (16-18 ani). Premiul I la secţiunea muzică uşoară a fost câştigat de Ursache Crista  şi de Ciudin Izabela, din Piatra Neamţ (8-9 ani).

Pentru concurenţii care sunt la început de drum, indiferent de vârstă sau domeniu a fost creată o secţiune specială şi anume secţiunea de “Debut”. Aici Timofte Adelina din Piatra Neamţ a luat premiul II. La secţiunea Dans Modern, Allegria Kids care a participat cu dans irlandez, a luat premiul II.

Premiile au constat în cupe, diplome şi medalii.

 “Felicitări pentru prestaţia lor în cadrul festivalului. A fost o pregătire pentru concursurile care vor urma în luna aprilie. Este vorba despre preselecţia finală a festivalului “Mamaia Copiilor” care va avea loc la Iaşi pe 9 aprilie şi de Emisiunea „KidSing” care va fi la postul de televiziune Kanal D. Le doresc mult succes în continuare”,  declară Alina Apetrii, director şi instructor la  Clubul “Viva Allegria”, Piatra Neamţ.

Andreea FLOREA