Mici cu salmonella în supermarketuri

 

* Lotul de 840 de kilograme de carne contaminată, distribuit în toată ţara, provine din Neamţ * Autorităţile protejează identitatea producătorului * OPC Neamţ nu face notă discordantă

Câteva sute de caserole de mici au fost reţinute în reţeaua de supermarket-uri Kaufland după ce a fost depistată prezenţa salmonellei într-un lot de carne livrată de un producător din Neamţ.

Alarma a fost dată de Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova, după ce, într-o probă recoltată în cadrul unui control oficial efectuat la depozitul unui supermarket, a fost identificată salmonella.

Şeful DSVSA Prahova, Mihai Terecoasă, ne-a declarat, ieri, că, în cadrul unui control oficial realizat, săptămâna trecută, la depozitul central din Ploieşti al Kaufland, a fost recoltată o probă dintr-o caserolă de mici formaţi, în urma examenului microbiologic depistându-se salmonella.Terecoasă ne-a spus că proba a fost trimisă la Bucureşti pentru tipizare, iar autorităţile au dispus reţinerea a 200 de caserole din lotul respectiv, care se aflau în depozitul de la Ploieşti, până la obţinerea rezultatului de la tipizare. De asemenea, alte 640 de caserole de mici formaţi de un kilogram care provin din acest lot au ajuns la filiale din 24 de judeţe ale supermarketului, printre care şi Neamţ. Însă nici o vorbuliţă despre denumirea producătorului din Neamţ care se face vinovat de „punerea pe piaţă” a salmonellei: „Am depistat salmonella în carnea de pasăre din lotul de mici produşi în Neamţ, dar până nu identificăm şi stereotipul nu putem spune care este firma respectivă”. Unde e protecţia consumatorului???

 

* Deja s-au vândut în Neamţ 16 kilograme din lotul de mici

 

Nici comisarul şef Vlad Ciurea de la Comisariatul Judeţean de Protecţie a Consumatorului Neamţ nu ne-a lămurit de cine trebuie să ne ferim şi, dacă cineva a cumpărat deja mici din lotul cu pricina, măcar să ştie la ce să se aştepte:  „În echipă mixtă cu Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Neamţ am identificat, în reţeaua Kaufland, şi am pus sub sechestru, 10 kilograme de carne mici la supermarketul din Piatra Neamţ şi 4 kilograme la supermarketul din Roman. Atât vă putem spune deocamdată. După ce vom avea şi rezultatele probelor de laborator de la Bucureşti vom putea spune care este producătorul şi măsurile care se impun”. În total, la supermarketul din Piatra Neamţ se făcuse aprovizionarea cu 20 de kilograme de carne de mici, iar la cel din Roman- cu 10 kilograme. Deci, s-au vândut deja şi consumat (poate!) 16 kilograme de mici. Cu salmonella!!!

 

* Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru SIGURANŢA ALIMENTELOR ne duce cu vorba

 

ANSV a emis, ieri, o Informare privind carnea de mici suspectă de contaminare cu Salmonella din judeţul Prahova, fără să dea măcar numele reţelei de supermarketuri în care a ajuns carnea de mici contaminată. Aşa înţeleg reprezentanţii autorităţii naţionale care se ocupă taman cu siguranţa alimentelor date spre consum populaţiei să ne trateze. Iată ce ne transmite ANSVSA: „Conform Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, în cadrul controlului oficial, în data de 30.05.2013, au fost prelevate de la un depozit de produse congelate, 5 probe din carne  preparată “ mici”, produsă de o unitate de procesare a cărnii din judeţul Neamţ.

În urma analizelor de laborator efectuate în Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor din cadrul DSVSA Prahova, în data de 7 iunie, s-a depistat prezenţa Salmonella spp. în probele analizate.

Conform procedurilor, tulpina de Salmonella spp izolată din probele de carne de mici a fost expediată către Institutul de Igienă şi Sănătate Publică din Bucureşti ISPV Bucureşti, pentru tipizare. Imediat a fost declanşată alerta prin Sistemul de Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje. Din primele date ale anchetei a rezultat că depozitul de produse congelate a recepţionat, în data de 29.04.2013, cantitatea de 840 de kg de carne preparată “mici”. Din această cantitate, până la data de 7 iunie, a fost livrată, în 23 de judeţe, o cantitate de 635 de kg.

La data controlului, au fost  reţinute oficial în depozitele din judeţul Prahova 205 kg de produs, care se  aflau în stoc.

De asemenea, DSVSA Prahova a notificat prin SRAFF, DSVSA din judeţele în care a fost distribuit produsul respectiv, care au declanşat, la rândul lor, procedura de reţinere oficială . Analizele pentru tipizarea Salmonella spp durează între 7 şi 10 zile. Ancheta este în desfăşurare, iar rezultatele urmează a fi făcute publice după finalizare”. S-o vedem şi pe asta. Între timp, fiţi atenţi la orice simptom de boală şi mergeţi la medic dacă vi se face rău, pentru că nu se ştie niciodată de la ce vi se trage…

Geanina NICORESCU