Mexic şi Egipt, în topul preferinţelor de sărbători

* Nemţenii cu bani au cumpărat bilete de mii de dolari, la hoteluri de 5 stele

*La polul opus, vacanţele din România, care au costat între 850 şi 1.450 de lei

Nemţenii par foarte selectivi când vine vorba de petrecerea sărbătorilor de iarnă, chiar dacă pachetele turistice pot costa mii de dolari şi „lovesc” greu bugetul familiei.

Zilele trecute, clienţii care au trecut pragul agenţiilor de turism din Piatra Neamţ au solicitat bilete spre destinaţii de vis, unde zăpada şi frigul n-au ce căuta. De Crăciun şi  Revelion, persoanele cu bani din judeţ vor petrece pe şezlongurile unor plaje însorite, unde „ingredientele”principale pentru o distracţie de neuitat sunt nisipul fierbinte, cocktailuri de tot felul, piscinile cu ape limpezi  mereu „încadrate” de femei frumoase şi bronzate.

În opinia lui Marius Naclad, administratorul Agenţiei de Turism Petro Tour Piatra Neamţ, pietrenii caută altceva decât zona de munte, unde locuiesc.

„În această perioadă, clienţii care vin la noi doresc locuri mai exotice, cum ar fi Mexicul sau Egiptul, motivaţi de faptul că vor ceva nou, diferit de oraşul lor turistic de sub poalele muntelui Pietricica. Turiştii care au solicitat o vacanţă în Mexic, la un hotel de 5 stele la Acapulco, pe o perioadă de 16 zile, cu masă de Revelion şi circuit turistic, au plătit 2.500 de dolari , plus încă 900 de dolari, costul biletului de avion. Perioada cerută a fost între 27 decembrie şi 12 ianuarie 2015. Dacă ne referim la Egipt, o vacanţă de 7 nopţi, la un hotel de 5 stele, face 800 de euro. În ţară, am vândut bilete la Vatra Dornei, la o pensiune de 3 stele, unde 4 nopţi de cazare, în perioada 29 şi 2 ianuarie 2015, a costat 850 de lei. Tot la Vatra Dornei, însă la hotelul Brad, care este de 3 stele, unde clienţii au parte de bazin de înot, saună şi masa dintre ani, plus carnavalul de a doua zi, o astfel de vacanţă costă 1.450 de lei”.

Aceeaşi agenţie de turism a mai vândut bilete pasionaţilor de schi, care după sărbători vor pleca spre staţiunile montane din Austria, Bulgaria şi Italia. În plus, nemţenii grijuluii la buget au ales să-şi cumpere din timp bilete entru vara lui 2015. Reducerea poate ajunge chiar şi până la 25%. Ţările cele mai solicitate au fost Grecia, Bulgaria, Turcia şi România.

V. ANDRIEŞ