Meșteri populari premiați la Festivalul „Lada cu zestre“

* „Premiul pentru creație în arta populară“, „Premiul pentru promovarea artei populare“ și „Premiul Neculai Popa“ au fost acordate meșterilor Natalia Cangea din Republica Moldova, Toader Ignătescu din Suceava și Zoltan Bedo din Odorheiu Secuiesc

Sâmbătă a avut loc, în Parcul Tineretului din Piatra Neamț, deschiderea oficială a celei de-a XII-a ediții a Festivalului de Artă Populară „Lada cu zestre“, eveniment organizat de Consiliul Județean Neamț, Primăria și Consiliul Local Piatra Neamț, Complexul Muzeal Județean Neamț, cu sprijinul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“, al Camerei de Comerț și Industrie Neamț, al Asociației Meșterilor Populari din Moldova, al Asociației Meșterilor Populari din Ținutul Neamț și al Fundației Cultural Științifice „Constantin Matasă“.

În cadrul evenimentului a avut loc și decernarea „Premiului pentru creație în arta populară“ și a „Premiului pentru promovarea artei populare“, acordate de către Consiliul Județean Neamț, câștigători fiind Natalia Cangea din Republica Moldova și Toader Ignătescu din Suceava. De asemenea, premiul „Neculai Popa“ a fost acordat, de către Complexul Muzeal Județean Neamț, meșterului popular Zoltan Bedo, din Odorheiu Secuiesc, distincția fiind înmânată chiar de Damian Popa, fiul renumitului meșter popular de la Târpești.
Zoltan Bedo confecționează jucării didactice din lemn încă din anul 1999. Fost profesor de fizică, actualmente profesor la Palatul Copiilor din Odorheiu Secuiesc, Zoltan Bedo folosește jucăriile didactice pentru a explica elevilor fenomene fizice precum forța de frecare, echilibrul corpurilor, descompunerea forței gravitaționale, scripete fixe și mobile, planul înclinat etc.

„Ne întâlnim tocmai pentru arată că aceste tradiții continuă…“

„Astfel de târguri sunt un prilej de a schimba idei, de a arăta faptul că în țara noastră se gândește și se trăiește românește, că astfel de schimburi interculturale au avut loc încă din cele mai vechi timpuri și s-au păstrat datorită faptului că nu schimbăm doar obiecte din lut din ceramică, piese de os, din lemn, țesături, ci schimbăm idei, vorbim aceeași limbă și ne întâlnim tocmai pentru arată că aceste tradiții continuă. Activitățile din cadrul târgului se combină cu cercetarea științifică. An de an, în cadrul festivalului «Lada cu zestre», Complexul Muzeal Județean Neamț a organizat conferințe și prelegeri tematice, referitoare la tema definită a fiecărei ediții. Tot ceea ce meșterii populari ne vor aduce la Piatra Neamț va contribui la păstrarea și perpetuarea tradițiilor. Piatra Neamț este un oraș turistic, cu un patrimoniu istoric deosebit, care nu este conturat doar din situri arheologice sau monumente istorice, ci și din locuri și oameni. Așa cum se spune, omul sfințește locul. În județul Neamț sunt mulți oameni care sfințesc aceste locuri și care ne îndeamnă să ne continuăm activitatea de promovare a tradițiilor și a ținutului Neamț, tocmai pentru faptul că, așa cum spuneam adeseori, învățând din greșelile trecutului, ajungem să cunoaștem mai bine viitorul. Suntem mândri să vă avem alături și vă așteptăm și la edițiile viitoare“, a spus dr. Dorin Nicola, directorul Complexului Muzeal Județean Neamț.
Discursurile oficialităților au fost urmate de un spectacol susținut de Ansamblul „Dor vânătorean“ al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“.
Pe tot parcursul acestui sfârșit de săptămână, nemțenii au avut prilejul să admire exponate din toate domeniile artei populare: ceramică, prelucrarea lemnului, industrie casnică, pielărie, încondeierea ouălor, icoane și pictură naivă, podoabe, măști, împletituri etc.
Tema ediției din acest an a fost „Copilăria de altădată“, alături de meșterii care au fost prezenți la unele dintre edițiile anterioare ale festivalului aflându-se, în premieră, și meșteri din Caraș-Severin sau meșteri care confecționează jucării tradiționale.
Inițiat în 2006, Festivalul „Lada cu zestre“ este un eveniment cultural anual ce își propune promovarea, punerea în valoarea și susținerea artei populare. Anul acesta, evenimentul a reunit peste 80 de meșteri populari din România și Republica Moldova.

Irina NASTASIU