La manifestare, UJR a organizat o dezbatere cu tema „Rolul publicisticii juridice în consolidarea instituțiilor statului de drept“. Evenimentul a prilejuit marcarea a 145 de ani de la apariția primului număr al Revistei „Dreptul“, cea mai veche publicație de profil din țară, la care au participat reprezentanții redacției.
Ziua Justiției a fost celebrată și duminică, 3 iulie, la Curtea de Apel București, conform deciziei plenului Consiliului Superior al Magistraturii. La eveniment au participat procurorul general al României, președintele CSM, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, ministrul Justiției.
*Avocat doctor Ioan Chelaru, președintele UJR
Ziua Justiției a fost deschisă printr-un discurs al avocatului Ioan Chelaru, președintelui UJR, din care redăm un fragment:
„Avem șansa de a fi împreună, din nou, la o ocazie de gală. Este o reuniune – zic eu – a marii familii a Dreptului românesc. O familie prestigioasă, dinamică, o familie care a avut și are parte de provocările ei, dar care le-a găsit mereu răspuns. Parafrazându-l pe cronicar, nu sunt vremurile sub juriști, ci juriștii – săracii de ei! – sub vremuri.
Însă, dacă oamenii și metodele lor sunt imperfecte, dreptul – ca ideal spre care tindem – este impecabil, este «fără pată». Multe ni se pot reproșa, ca juriști, însă un stat de drept funcțional presupune să fim ireproșabili în raționamentul juridic, dar mai ales în simțirea noastră juridică. Sigur că litera este importantă, dar am pretenția ca în fața togii și armele, și cătușele să facă liniște.
Când spunem «jurist», nu spunem «publicist». Este o înțelepciune convențională pe care aș vrea să o demontez astăzi, cu voia domniilor voastre. O voi face printr-un mic apel la istoria dreptului universal și, pe cale de consecință, a dreptului românesc. Știm cu toții că dreptul cutumiar este cel dintâi izvor de drept. Mai știm că dreptul pozitiv a venit să întărească ceea ce memoria colectivă n-a izbutit. Dragilor, dacă am fi siguri de virtuțile memoriei, n-am mai construi monumente! În egală măsură, dacă memoria și blamul public ar fi o lege prin ele însele, n-am mai redacta legi scrise.
De la Moise încoace avem însă legi scrise, și este foarte bine că le avem. Iar eu, ca unul care s-a dedicat mulți ani din viață democrației și forurilor ei, pot afirma fără nici o ezitare: legislatorul este un publicist și un comentator al realităților sociale și economice prin «scriitura» lui.
Sigur că ne-am dori ca «operele» legislative să treacă proba timpului și să fie perene precum creațiile marilor clasici. O lege bună transcende epoca și contextul care au generat-o. Sigur că ne-am dori să avem Coduri de un impact comparabil cu cel al lui Hammurabi sau cu Pandectele lui Iustinian. Însă realitatea este alta: timpul nu mai are răbdare cu nimeni, iar cu legislatorul cu atât mai puțin. Ca să îl citez pe Cicero: «Vremurile sunt rele. Copiii nu-și mai ascultă părinții, și toată lumea scrie o carte». S-ar părea că toată lumea scrie o lege, dragilor, în aceste zile.
O să mă întrebați care este legătura dintre legi, publicistica juridică și juriști. Pentru mine, nu există îndoială că un jurist care nu își asumă și rolul de publicist, de autor de specialitate, nu este un jurist complet. El asistă la apariția legilor, la proliferarea jurisprudenței, dar nu creează. El consimte tacit, nu contestă. El irosește, nu contribuie.
Sigur că o dihotomie nu poate fi ignorată: avem, pe de o parte, publicistica de specialitate, reprezentată de adevărate instituții juridice, cu o istorie seculară, precum revista «Dreptul». Avem, în același timp, o tot mai efervescentă și mai liberală exprimare a juriștilor pe câteva platforme online dedicate, care ele însele și-au consolidat reputația și expertiza în ultimii ani.
Presa juridică este veriga lipsă dintre noi, juriștii, și destinatarii eforturilor noastre: cetățenii. Observ, cu mare satisfacție, că avem tot mai mulți juriști, de la notari, la judecători, la avocați sau la profesori de Drept, care redescoperă și plăcerea punerii în dezbatere de teme majore pentru justiție, și plăcerea publicisticii – fie că vorbim despre articole, despre comentarii, despre sinteze de practică judecătorească, despre restituiri ori cărți ce reconfigurează harta dreptului românesc.
În Templul Justiției, valorile sunt cariatidele care ne zâmbesc, însă fără susținerea juriștilor, fără «mortarul» acesta al publicisticii care ne dă voce și autoritate, edificiul statului de drept s-ar prăbuși, creând un peisaj dezolant și mut. Libertatea de expresie a juristului este barometrul cel mai autentic al statului de drept“.
*Judecătoarea Gabriela Baltag, președinta AMR
Judecătoarea Gabriela Baltag, președinta Asociației Magistraților din România, a fost invitată să susțină un discurs de Ziua Justiției, din care redăm:
„La fiecare sfârșit de iunie, cu o fidelitate copleșitoare, profesiile juridice se regăsesc într-o zi de sărbătoare, de bilanț, diferit de bilanțul statistic întemeiat pe cifre, obiective atinse, restanțe, eficiență, ineficiență, potrivit ultimelor reglementări impuse.
Justiția pe care o sărbătorim astăzi a devenit, în mod prioritar, o mare de cifre, componenta umană, dar mai ales calitatea actului de justiție fiind cele din urmă preocupări ale oficialilor care se ocupă de administrarea, garantarea independenței sistemului.
Experiența anilor din urmă ne-a confirmat că interesul pentru «statul de drept» este tema care dă cel mai bine în orice discurs. Toate trimiterile care privesc înfăptuirea actului de justiție au ca motto respectarea statului de drept, iar acest lucru se întâmplă de multe ori în contexte care nu justifică aproape deloc utilizarea acestei expresii.
Din perspectiva practicianului, statul de drept, cu instituțiile sale, are alte dimensiuni, raportat la conceptul evocat teoretic. Mi-aș dori să regăsim transpusă cu adevărat, în realitate, definiția simplă a statului de drept, anume «statul limitat prin drept», opus statului absolutist, pentru care nu există obligația respectării normelor juridice.
Pentru aceasta trebuie să ne întrebăm în ce măsură finalitatea muncii noastre, luată individual sau ca întreg, respectă exigențele dreptului, până unde poate fi imaginată granița lui?!
Tolstoi spunea că «Important nu este locul pe care îl ocupăm, importantă este direcția spre care ne îndreptăm». Un mare adevăr… Ultimii ani, plini de trimiteri la statul de drept, mă determină, dimpotrivă, să trag concluzia că suntem departe de criteriile acestui concept. Nu pot spune dacă e tocmai o fata morgana, dar nici certitudinea de lângă noi!
Din perspectiva justiției care se luptă cu o pierdere de neînchipuit a încrederii, cu o răsturnare a valorilor și o reconsiderare a principiilor, dar mai ales cu încercarea de reformare, dovedită a fi un eșec, la scurt timp, mai ales în materie penală, principiul supremației Constituției și a statului de drept este, la 26 de ani de la schimbarea unui regim totalitar, încă un ideal.
Justiția nu se poate schimba prin neutralitate! Somnul fiecăruia dintre noi reprezintă, în fiecare zi, un alt pas spre declin. Este timpul să ne revedem prioritățile, să ne redescoperim vocația și să ne redefinim viitorul! Fără îndrăzneala unei schimbări suntem, sau mai bine spus, vom fi pierduți!
M.S. Regele Carol II în discursul ținut la promulgarea Codului și a Procedurii penale a spus că «Justiția este aceea care dintr-o literă moartă este chemată să facă operă vie». Prin intermediul dumneavoastră, dar și al nostru, fiecare după locul și rolul pe care-l avem, într-o zi care poate să nu fie prea îndepărtată trebuie să avem speranța să rostim că tot ce înfăptuim noi este durabil, trăiește!“. (C.I.)