Meniu special de Crăciun pentru bolnavii de la Bisericani

*De Revelion, pacienții pot petrece în clubul spitalului

Bolnavii internați la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani au avut parte de un meniu special în ziua de Crăciun. Masa de prânz a fost compusă din ciorbă cu carne de porc, friptură de porc sau de pasăre, în funcție de recomandările medicului, precum și sarmale cu smântână și mămăliguță, iar la desert cozonac. În sălile de mese ale celor două secții importante, masa a fost servită lângă bradul ornat ca în fiecare casă de creștin.

După cum a precizat Ion Rotaru, primarul comunei Alexandru cel Bun, unitate administrativ-teritorială care are în administrare Spitalul Bisericani, meniul va fi festiv și pentru Revelion. „Atât la Crăciun, cât și la Anul Nou, am luat în calcul circa 200 de bolnavi, am plătit, Primăria și Consiliul Local Alexandru cel Bun, 200 de porții de carne de porc pentru ciorbă, 200 de porții de carne și de porc, și de pasăre, pentru friptură, și 200 de porții de cozonac. La Anul Nou vor fi, în plus, un suc și o bere, pentru cei care pot bea. Ca în ultimii ani, cei care se pot deplasa și le face plăcere, se organizează Revelionul în clubul spitalului, unde pot chiar și dansa“, a precizat primarul comunei Alexandru cel Bun, Ion Rotaru.

De altfel, preocuparea pentru calitatea hranei servite pacienților de la Sanatoriul Bisericani este constantă. „În fiecare săptămână facem, împreună cu cei de la Bisericani, meniul pentru săptămâna care urmează. De comun acord, mai ajustăm, dacă este cazul, ingredientele care intră în procesul de preparare a hranei. De regulă, ei vin cu meniul, iar eu îl mai îmbogățesc“, a mai spus Ion Rotaru.

De când a preluat în administrare Sanatoriul Bisericani, comuna Alexandru cel Bun a demarat un amplu proces de renovare și modernizare a spitalului, care continuă și în prezent. „Recent, am primit 5 miliarde de lei de la Consiliul Județean cu care vom dota cel mai recent corpul reabilitat, pe care sperăm ca, astfel, să îl dăm în folosință, într-o lună și jumătate, două“, a declarat primarul Rotaru.

Planurile investiționale nu se opresc însă aici pentru Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani. „Anul viitor sperăm să facem ce a mai rămas de făcut și unde suntem deficitari, imagistica. Vom reabilita actualul laborator de radiologie de acolo și îl vom dota. De asemenea, mai avem de reabilitat un pavilion, cu termoizolație și tot ce îi trebuie, inclusiv un lift. În următorii trei ani vreau să facem tot ce trebuie făcut la Bisericani, astfel ca viitorul primar să nu mai aibă nimic de făcut la acest spital“, a încheiat primarul Ion Rotaru. (M.B.)