În urmă cu 8 ani, la 18 ianuarie 2009, un cumplit accident de mașină curma viața lui Grigore Vieru, poetul „podului de cuvinte“, cel care a cântat toată viața lui dragostea de țară, de limba română și a visat la unirea între frați.
Grigore Vieru s-a născut în familia de plugari români a lui Pavel și Eudochia Vieru. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, urmând școala medie din orașul Lipcani.
În anul 1957 debutează editorial, în timpul studenției, cu o plachetă de versuri pentru copii, „Alarma“, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă“ din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie, angajându-se ca redactor la revista pentru copii „Scânteia Leninistă“ (actualmente „Noi“) și la ziarul „Tânărul leninist“ (în prezent „Florile Dalbe“). La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa, profesoară de limba română și latină, și se angajează ca redactor la revista „Nistru“, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960-1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească“.
În anul 1968 apare volumul „Numele tău“, cu o prefață de Ion Druță, carte care devine, chiar în anul apariției, obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană.
În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20“: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna și Văratec.
În anul 1974, scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială, pe care poetul o onorează, vizitând Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, tot la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe din România, între care București Constanța, Cluj-Napoca și Iași.
În 1988 i se acordă „Diploma de Onoare Andersen“, cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii.
„Basarabia e un copil cu inima în afara pieptului…“
Grigore Vieru a fost una dintre cele mai puternice voci ale Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale având un rol important în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. „Marea poezie românească am descoperit-o nu la școală, pentru că ea era interzisă, ci din proverbele noastre care nu puteau fi interzise, din cântecele noastre populare pe care le auzeam pe la șezătorile la care mergeam cu soră-mea, din ghicitorile noastre… Basarabia e un copil cu inima în afara pieptului. Inima Basarabiei trebuie pusă la locul ei. Locul ei este limba română, istoria românilor, credința strămoșească“, spunea poetul.
De altfel, Grigore Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular, aflându-se printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM, în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.
În anul 1992, Grigore Vieru a fost propus de Academia Română pentru Premiul Nobel pentru Pace și i s-a conferit titlul onorific de „Scriitor al poporului din Republica Moldova“. În 1995, poetul a fost ales membru al Consiliului de administrație pentru Societatea Română de Radiodifuziune.
Anul următor, de Rusalii, Grigore Vieru a pus pe mormântul mamei sale o piatra funerară comună, cu următoarele epitafuri: „Pierzând pe mama, îți rămâne Patria, dar nu mai ești copil“, iar pentru sine: „Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi“.
„Iartă-ne, Grigore!…“
Pe 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulație și a fost internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. A încetat din viață pe data de 18 ianuarie, la două zile după accident, în urma unui stop cardiac.
La înmormântarea sa, poetul Adrian Păunescu, unul dintre bunii săi prieteni, îi dedica o poezie, din care cităm o strofă doar: „Nefericită vremea noroaielor majore/ Din nou se-așază vamă și graniță-ntre frați,/ Așa că pentru drumul pe care-ai să-l străbați/ Îți murmurăm adio și iartă-ne, Grigore…“
Irina NASTASIU