” Medicii din policlinică au la dispoziţie toată aparatura dorită”

policlinica
policlinica

* Inaugurarea corpului A, reabilitat din fonduri europene, va avea loc joi

Corpul A din Policlinica Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ este pregătit pentru darea în folosinţă. Joi, 7 august, va avea loc tăierea panglicii inaugurale, în prezenţa conducerii Consiliului Judeţean Neamţ, a reprezentanţilor unităţii sanitare şi a constructorului care a efectuat lucrările de reabilitare. Ambulatoriul de specialitate al spitalului, corpul A, a beneficiat de reparaţii capitale în baza unui program în valoare de peste un milion de euro, finanţarea fiind asigurată prin fonduri europene. A fost pus acoperiş nou, a fost schimbată tâmplăria, s-a refăcut anveloparea clădirii, iar cabinetele au fost dotate cu mobilier şi mai ales cu aparatură ultramodernă, de specialitate, pentru fiecare cabinet în parte.

„Echipamentele sunt exact cele solicitate de medicii care vor lucra în ambulatoriul de stat. Fiecare doctor a fost întrebat ce are nevoie şi, iată, aparatura există. Am vorbit deja cu doctorii, le-am arătat unde vor avea cabinetele. Vom muta în corpul reabilitat toţi specialiştii noştri din policlinică, inclusiv pe cei din corpurile B şi C. Toate cabinetele de stat vor fi laolaltă. Pacienţii trebuie să ştie că vor reveni în policlinică toate cabinetele care au fost mutate, temporar , în spital, cum ar fi diabetologia, cardiologia, recuperarea”, ne-a declarat dr. Ioan Lazăr, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ.

Contractul semnat între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est şi Consiliul Judeţean Neamţ are o valoare de 4,6 milioane de lei.

Dr. Lazăr a precizat că, pentru corpurile B şi C, are planuri mari. Deja s-a reuşit, din fondurile propii ale spitalului, înlocuirea acoperişului. Era o lucrare de strictă urgenţă, pentru că la etajul II deja erau infiltraţii. La etajul II a fost înlocuită şi tâmplăria. „Dacă vom avea noroc de sponsorizări, imediat după ce mutăm toate cabinetele de stat înapoi, în corpul A, vom demara lucrări de reabilitare. Nu este cazul să vorbim acum despre ce vom face, apoi, cu spaţiile eliberate. Spitalul are nevoie de cabinete, le vom găsi utilitatea”, a mai spus dr. Lazăr.

 

Geanina NICORESCU