Medicii de familie vor fi lăsaţi să vorbească

medici la domiciliu* Ministrul Sănătăţii i-a chemat la consultări după ce a lansat un proiect prin care le cam încurcă activitatea

Ministerul Sănătăţii organizează, astăzi, la solicitarea medicilor de familie, o dezbatere publică având ca temă proiectul de Hotarare de Guvern 2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii si a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 – 2015. Luarea cuvântului se va face în ordinea înscrierii pentru participare la dezbaterea publică, iar timpul alocat fiecarui vorbitor va fi de 3 minute. Acest anunt vine dupa ce medicii de familie din toată ţara şi-au exprimat dezaprobarea cu privire la noile modificări ale contractului cadru.

Dr. Mihaela Covrig, preşedinta asociaţiei Medicilor de Familie din Neamţ va fi, astăzi, prezentă la întâlnirea cu ministrul şi este hotărâtă să ia cuvântul. Doctorii din judeţul nostru sunt în asentimentul colegilor de breaslă din întreaga ţară şi solicită insistent Ministerului Sănătăţii (MS) şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) să retragă proiectul de modificare a Contractului-cadru afişat joia trecută.

Medicii susţin că modificările principale se referă la medicina de familie, sunt prevederi tehnice, mai greu de înţeles de către asiguraţi însă cu repercusiuni imense şi negative. Spre exemplu, noile reguli permit intrarea în sistem a unor medici de familie indiferent de numărul asiguraţilor de pe listă. „Gestul poate fi interpretat ca o deschidere faţă de tinerii medici, nu? Ei bine, nu! Niciun medic cu 100 de pacienţi nu poate rezista financiar în propriul cabinet aşa ca acesta ar putea profesa doar la cabinetele marilor reţele medicale private. Absorbiţi de marile corporaţii, medicii de familii cu liste scurte devin furnizori de “materie primă – pacienţi” pentru servicii medicale prestate de cabinetele de specialitate ale aceluiaşi trust. Cu alte cuvinte, medici de familie cu foarte puţini pacienţi, inclusi în mari lanţuri de furnizare de servicii medicale, vor avea imperativ obligaţia de a furniza TRIMITERI către specialişti ai acelor lanţuri, fapt ce va condiţiona supravieţuirea acestori mf-isti în sistem. O astfel de abordare este incorectă şi păguboasă şi pentru colegii noştri de alte specialităţi care deţin cabinete medicale individuale şi a căror activitate va fi limitată de preluarea pacienţilor în reţelele anterior descrise. Astfel, modificările aduse sistemului de proiectul noului contract cadru este un semnal de alarmă şi pentru colegii din sistemul secundar de asistenţă medicală, pe care îi aşteptăm să se alăture demersurilor noastre în vederea stopării organizării unor adevărate monopoluri”, a spus dr. Magda Ibănescu.

Proiectul legislativ mai prevede însă şi plata mai generoasă a serviciilor în comparaţie cu plata per capita, respectiv 20% per capita (per număr de asigurat înscris) şi 80% pentru serviciile efectuate de medicul de familie. Or, doctorii preferă să fie plătiţi în continuare 50% -50%, motivând că au pe liste prea puţini asiguraţi şi că în niciun caz nu ar fi vorba de fuga de muncă. De asemenea, ei nu sunt de acord cu dublarea numărului de ore pe care le-ar putea petrece pe teren, la domiciliul pacienţilor.

Geanina NICORESCU