Medicii de familie s-au coalizat cu pacienţii, pentru revendicări şi proteste

Mâine vor fi pichetări la sediile CAS şi ale prefecturilor

Asociaţiile pacienţilor, împreună cu medicii de familie, s-au coalizat pentru a trage semnalul de alarmă privind “criza majoră prelungită în care se află acest segment de îngrijire a bolnavilor” şi au constituit, în urmă cu câteva zile, „Coaliția „Solidari pentru Sănătate”. Nici nu s-au unit bine, că au şi demarat acţiuni de protest, pentru a se face mai bine auziţi şi văzuţi! Mâine, 2 noiembrie 2017, Coaliția va organiza simultan, la ora 11, pichetarea sediilor județene ale Prefecturilor și Caselor de Asigurări de Sănătate, sediul Guvernului și sediul CNAS. La aceste manifestări, reprezentanții Coaliției vor depune la sediile pichetate un memoriu în care se descriu solicitările Coaliției privind asistența medicală primară. Coaliția „Solidari pentru Sănătate” a transmis că a decis să avertizeze, prin acțiuni de protest, actuala clasă politică, precum şi instituţiile responsabile, privind sustenabilitatea sistemului naţional de asistenţă medicală primară cu privire la situaţia de criză majoră prelungită în care se află acest segment de îngrijire a pacienţilor. În ziua protestelor, la Bucureşti va fi susţinută o conferință de presă în care se vor anunța protestele din medicina de familie din România. La conferința de presă, președinții organizațiilor unite în Coaliție vor detalia solicitările depuse la sediile avute în vedere. Din Coaliția nou înființată fac parte Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF), reprezentată de Dr. Rodica Tănăsescu, președinte; Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), reprezentată de Dr. Marina Pîrcălabu, președinte interimar; Salvați Copiii – România, reprezentată de doamna Gabriela Alexandrescu; Federația Asociațiilor Bolnavilor cu Cancer (FABC), reprezentată de domnul Cezar Irimia; Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA), reprezentată de doamna Rozalina Elena Lapadatu, președinte; Asociația Națională pentru Protecția Pacienților (ANPP), reprezentată de domnul Vasile Barbu, președinte; Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative din România (APAN), reprezentată de domnul Dragoș Popescu, președinte; Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO), reprezentată de doamna Marinela Debu, președinte; Asociația „Mame pentru mame”, reprezentată de doamna Ana Măiță, președinte. Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), reprezentată de domnul Radu Gănescu, președinte, susține acest demers. Ulterior, în data de 15 noiembrie 2017, Coaliția va organiza un miting în București, în care împreună, pacienți și medici vor arăta că “în România nu se mai poate asigura asistența medicală primară în lipsa unor schimbări fundamentale care să asigure calitatea adecvată a actului medical”. “Medicina de familie- plătită de stat cu cel mai mizerabil tarif; pacienţii- ” „În calitate de factori responsabili pentru apărarea dreptului pacienţilor noştri la sănătate, tragem cel mai sumbru şi urgent semnal pentru a salva ce se mai poate salva acum, în al paisprezecelea ceas, după 25 de ani de politici de sănătate din care pacientul lipseşte cu desăvârşire. Medicina de familie este pe cale să devină o raritate, plătită de stat cu cel mai mizerabil tarif, în condiţiile în care contribuţiile românilor au crescut an de an Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), a declarat dr. Marina Pîrcălabu, președinte interimar FNPMF. Şi Rodica Tănăsescu, Președintele Societății Naționale de Medicina Familiei, a transmis, printr-un comunicat, că nu există altă opţiune decât ca medicii de familie să lupte împreună cu pacienţii pentru salvarea accesului bolnavilor la servicii medicale de bază şi face, pe această cale, un ultim apel la adresa autorităţilor – Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi Ministerul Sănătăţii – de a interveni rapid şi eficient pentru restabilirea acestui drept fundamental al românilor. „Asistența medicală primară este esențială, medicii de familie reprezintă primul punct de interacțiune a pacienților cu sistemul medical. În același timp, dacă au condițiile necesare, pot asigura prevenția prin informarea corectă a pacienților. APAH-RO militează încă din 2009 pentru includerea markerilor virali în pachetul de analize gratuite prescrise de către medicii de familie pentru a simplifica diagnosticul și a preveni noile infectări”, a transmis, la rându-i, Marinela Debu, președinte APAHRO.

Geanina NICORESCU