Medicii de familie au primit prima “picătură”de vaccin antigripal: câte 10 doze!

Direcția de Sănătate Publică Neamț declară deschisă Campania de imunizare împotriva gripei. Cu doar câteva doze pentru fiecare cabinet de medicină primară, că atât s-a primit de la Ministerul Sănătății.
“În după-amiaza de 17 septembrie s-au primit 2.400 doze de vaccin antigripal Influvac, o primă tranșă din 44.210 doze solicitate de noi în urma catagrafierii persoanelor cu risc și a personalului medico-sanitar din secțiile cu risc. Având la dispoziție o cantitate atât de redusă, la nivelul conducerii a fost luată decizia ca fiecare medic de familie să primească 10 doze și să își stabilească prioritățile vaccinare, din rândul persoanelor cu risc major de îmbolnăvire. Deocamdată personalul sanitar nu poate fi imunizat. Cea de-a doua tranșă de vaccine am fost anunțați că va fi trimisă în teritoriu după data de 15 octombrie, cea de-a treia tranșă pe 21 octombrie, iar ultima pe 28 octombrie”, ne-a declarat dr. Mirela Grădinaru, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Neamț.
În acest an, potrivit Ministerului Sănătății, 1 milion de doze de vaccin gripal vor fi utilizate pentru imunizarea populației la risc în cadrul campaniei gratuite de vaccinare antigripală a Ministerului Sănătății. Sigur că nu poți să nu te întrebi de ce prima tranșă a fost atât de redusă, în condițiile în care cel mai bine este ca persoana cu risc major de îmbolnăvire să fie imunizată cât mai repede, la început de sezon.
În baza unui Acord -Cadru, Ministerul Sănătății a semnat contractul subsecvent pentru achiziționarea dozelor de vaccin gripal și a stabilit calendarul de livrare în teritoriu. Valoarea cu TVA a contractului este de 11.205.200 lei. Conform contractului încheiat cu câștigătorul licitației, livrarea se face de către furnizor la direcțiile de sănătatea publică, începând cu data de 15 septembrie 2018.
“Am luat toate măsurile astfel încât anul acesta să nu mai avem întârzieri în asigurarea vaccinului gripal. Achiziția se realizează în baza unui Acord – Cadru încheiat pe o perioadă de 2 ani și astfel reușim să asigurăm aprovizionarea la timp și să demarăm campania de vaccinare în beneficiul celor care au nevoie de acest tip de prevenție”, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea, în august.
Campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii împotriva gripei de sezon vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon. Ea se va derula în cadrul cabinetelor medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi, iar beneficiarii sunt persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis personalul medical, persoane cu vârsta peste 65 de ani, una dintre categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, personal medical, gravide, conform recomandărilor OMS și ECDC. Evident, cu cât mai repede, cu atât mai bine. Practic, însă, românul este pus să stea la coadă, să aștepte.
Geanina NICORESCU