Medicii de familie ar putea oferi îngrijiri la domiciliu

Moaşele sunt gata să revină în cabinetele doctorilor de familie

Nemţenii cu nevoi special ar putea beneficia de serviciile medicale de îngrijire la domiciliu chiar de la doctorul lor de familie, cel care le cunoaşte cel mai bine istoricul medical. Colegiul Medicilor din România solicită Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să analizeze posibilitatea ca medicii de familie să poată să contracteze acest gen de servicii printr-un contract separat de cel existent. În prezent, numărul consultaţiilor la domiciliu este limita şi mult redus faţă de nevoile reale ale bolnavilor.

“Colegiul Medicilor din România (CMR) solicită Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) analiza posibilităţii de contractare a serviciilor medicale de îngrijire de către cabinetele medicilor de familie cu finanţare din fondurile destinate îngrijirilor medicale la domiciliu”, potrivit procesului verbal încheiat între cele două instituţii. Solicitarea Colegiului vine după discuţiile celor două instituţii în privinţa Normele de aplicare în 2017 a HG 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii medicale şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017. O astfel de modificare ar putea fi realizată odată cu modificarea contractului-cadru valabil până la sfârşitul anului.

Pentru ca medicii de familie să poată oferi îngrijiri la domiciliu trebuie să îndeplinească condiţiile de eligibilitate ale actualilor furnizori de îngrijiri la domiciliu care au contract cu CAS. Cererea de astfel de servicii este foarte mare, iar acordarea lor în condiţiile legii şi de medicii de familie poate fi realizabilă deoarece bugetul pe 2017 a crescut, iar pentru îngrijirile medicale la domiciliu este prevăzută o creştere de 14,49 la sută, cea mai mare din ultimii ani.

Colegiul propune, totodată, ca serviciile medicale de îngrijiri la domiciliu să fie validate fără utilizarea cardului de sănătate, fiind comparate cu serviciile acordate în structurile de urgenţă Unitatea de Primiri Urgenţe/Centrul de Primiri Urgenţe. De asemenea, reprezentanţii Colegiului Medicilor din România solicită creşterea valorii minim garantate a punctelor per serviciu şi per capita în asistenţa medicală primară şi per seriviciu în asistenţa medicală de specialitate. Valoarea minim garantată a punctelor în asistenţa medicală primară, propusă de CMR este de 4,8 lei per capita şi 2,2 lei per serviciu. În asistenţa medicală de specialitate, pentru specialităţi clinice, CMR propune ca plata per serviciu să fie de 2,2 lei.

Moaşele ar urma să asiste gravida, lehuza, nou-născutul şi să ajute la prevenirea sarcinilor nedorite în rândul adolescentelor
Pe de altă parte , şi Ministerul Sănătăţii (MS) anunţă lărgirea spectrului de servicii care pot fi asigurate la cabinetul medicului de familie. Mai nou intenţionează să redea moaşelor importanţa pe care o aveau înainte de 1990, prin supravegherea gravidei pe durata sarcinii, de aceea a decis desemnarea unui grup de lucru care va elabora cadrul legislativ pentru asistenţă primară, privind integrarea moaşelor în cabinetele de medicină de familie. În România există în acest moment 1.000 de moaşe licenţiate, dar care nu pot fi integrate în sistemul de îngrijiri din cauza legislaţiei lacunare, în timp ce mortalitatea infantilă este cea mai ridicată din Europa, arată MS.

“România are cea mai mare rată de mortalitate maternă şi infantilă din Europa, de sarcini nesupravegheate şi de sarcini în rândul adolescentelor. În 2015, rata mortalităţii infantile era de opt la mie, de aproape două ori mai mare decât rata medie a Uniunii Europene, potrivit Institutului Naţional de Statistică. În acelaşi an au născut 41.000 de femei care nu au avut nicio vizită medicală pe durata sarcinii, unele din cauza sărăciei, altele din cauza accesului dificil la cabinetele medicilor. Alte 18.500 de mame erau adolescente. Aceste probleme ar putea fi prevenite cu ajutorul moaşelor”, informează Ministerul Sănătăţii (MS).

Reprezentanţii Ministerului subliniază că rolul moaşelor este să asiste sarcina aflată în parametri normali, să urmărească şi să asiste naşterea naturală, să îngrijească mama şi nou-născutul cel puţin 28 de zile după naştere, să recunoască eventualele complicaţii medicale şi să ajute la prevenirea sarcinilor nedorite în rândul adolescentelor.

Geanina NICORESCU