Medicamentul lunii mai: Floarea de soc combate 50 de boli

soc 1 În scopuri medicinale, de la soc se utilizează florile. Recoltatea lor se face la începutul înfloririi, pe timp frumos, după ce se ridică roua. Inflorescenţele se pun la uscare la soare puternic, care le păstrează culoarea alb-crem, cu florile în sus, într-un singur strat, pe rame acoperite cu hârtie. Terapia cu flori de soc combate peste 50 de boli.

Florile de soc îmbunătățesc funcția hepatică și ajută la eliminarea toxinelor. Reumatismul și durerile de dinți, precum și tulburările tractului urinar pot fi combătute cu ajutorul florilor de soc. Pentru prepararea ceaiului de soc se folosesc flori uscate, frunze, semințe de flori. Trebuie știut că ceaiul de soc are efecte diuretice, așa că băut mai mult de o ceașcă pe zi, poate avea consecințe.

Unele produse cosmetice care au în compoziția lor extracte din flori de soc, auefect tonic pentru piele. Aceste creme ajută la îndepărtarea petelor pielii.

 *Socata, remediu antiinfecțios

 Socata se prepară prin fermentarea florilor în apă cu miere și are numerose efecte terapeutice: detoxifiante, euforizante, emoliente, antiinflamatoare, antiinfecțioase, diuretice și expectorante. Pe lângă acestea, cura cu socată produce o stare de relaxare a întregului organism.

Bazându-se pe proprietățile antiseptice și antivirale ale florilor de soc, licoarea preparată din inflorescența de soc nu este doar o băutură răcoritoare, ci și un remediu pentru afecțiunile respiratorii, bronșite, răceli, viroze, alergii și pentru boli renale. Cura cu socată în astfel de afecțiuni durează 14 zile.

Socul este un puternic depurativ care contribuie la eliminarea apei din țesuturi și de aceea cura cu socată s-a dovedit eficientă în tratamentele contra obezității, a constipației și pentru detoxifiere, fiind și un bun agent de curățare a tractului gastro- intestinal.

Tina CONDREA