Mecanici de avioane plătiți cu 20.000 de euro

Nemțenii care vor să lucreze în Malta, ca mecanici de avioane, pot primi o leafă anuală cuprinsă între 14.000 și 20.000 de euro, la firma Mediterranean Aviation Co. LTD (MEDAVIA). Cei 10 lucrători din România vor avea ca sarcină de serviciu activarea instalațiilor electrice și efectuarea inspecțiilor, asamblarea pieselor de produse electrice sau electronice (componente, cabluri), pregătirea produselor, echipamentelor de măsurare și analiză, precum și verificarea conformității cu calibrarea și funcționarea. În plus, se mai cere punerea echipamentelor în funcțiune și efectuarea testelor și încercărilor (calibrare, pre-producție). Candidații acestor joburi trebuie să aibă studii post-liceale, experiență ca tehnician în ingineria avioanelor sau inginer aeronavă, de cel puțin 2 ani. Candidatul selectat va avea o atitudine pozitivă, proactivă, orientată spre performanță, meticulos și capabil să lucreze sub presiune, respectiv într-un mediu orientat spre munca în echipă. Se cere vorbirea fluentă a limbii engleze. Instruirea va fi asigurată de către angajator. După terminarea perioadei de probă, lucrătorii vor beneficia de asigurare de sănătate, asigurare de viață, și GPA – asigurări generale de accidente personale. Pentru înscriere, persoanele interesate trebuie să trimită CV-uri model Europass în limba engleză la: eures.recruitment.jobsplus@gov.mt. Contractul va fi pe o perioadă nedeterminată. CV-urile trebuie expediate până la data de 19 mai 2017. Joburile sunt oferite de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin rețeaua europeană EURES.

V. ANDRIEȘ