Maternitatea a primit OK-ul de la minister!

maternitate

* „Avem termen să o inaugurăm până în septembrie”, a afirmat managerul spitalului judeţean

O echipă de directori de la Ministerul Sănătăţii a fost, ieri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, pentru recepţia tehnică a lucrărilor efectuate de societatea Victor Construct la renovarea spaţiului în care va funcţiona maternitatea. Conform protocolului de predare-primire, directorul din MS care se ocupă cu partea de investiţii cu fonduri europene şi ceilalţi oficiali care l-au însoţit au semnat pentru recepţie şi au dat în folosinţă gratuită spitalului judeţean de urgenţă noua maternitate adusă la standarde occidentale, implicit şi aparatura ultramodernă.

„După îndeplinirea acestor formalităţi vom începe mutarea paturilor sau poate facem rost de altele noi, apoi vom face verificările de rigoare privitoare la încărcătura microbiană şi apoi vom putea duce, efectiv, pacientele la etajul inferior, respectiv de la 5 la 4. Sperăm ca la inaugurarea noii secţii să ne onoreze cu prezenţa şi domnul ministru al Sănătăţii. Până în septembrie trebuie să mutăm secţia”, ne-a declarat dr. Ioan Lazăr, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ.

Maternitatea trebuia inaugurată acum un an, însă pe parcursul lucrărilor de reabilitare au trebuit remediate mai multe probleme, deloc neglijabile, la sistemul de ventilaţie, de încălzire, la sistemul de generare a energiei electrice şi la liftul nou-nouţ.

 

G. NICORESCU