Măsline dubioase depistate de OPC

masline stricate

* 600 de kilograme de măsline retrase din consum

inspectorii pentru protecţia consumatorilor din Neamţ au depistat abateri cu duiumul, zilele trecute, în cadrul acţiunii de control privind respectarea prevederilor legale la vânzarea măslinelor şi a uleiului de masline.

La patru dintre cele 32 de magazine au fost identificate probleme de etichetare la uleiul de măsline. Nu erau înscrise în acelaşi câmp vizual denumirea sub care se vinde produsul, cantitatea netă şi data durabilităţii minimale, de exemplu la sortimentele  Ulei de masline extravirgin’ „PICASOL” îmbuteliat în sticlă de un litru, produs în Grecia şi la Ulei din turte de măsline „AMBRA” – produs în Italia. De asemenea, nu se menţonează nici un producator sau distribuitor din UE pe etichetă  la Ulei de măsline extravirgin „CRETA” – produs în Grecia. O altă abatere- data durabilităţii minimale nu este indicată prin sintagma „A se consuma de preferinţă înainte de” la Ulei de măsline extravirgin ’’CRETA’’ – produs în  Grecia.

La măsline, s-au constatat abateri privind parametrul „calibru, nr.fructe/kg” la produsul măsline EXTRA LARGE pentru care nu există corespondenţă între produs şi inscripţia de pe etichetă.

„În ce priveste modul de respectare a prevederilor referitoare la informarea consumatorilor, abateri au fost constatate în 25 de cazuri. Spre exemplu, măsline negre „DELCE” şi Măsline verzi făra sâmburi „DELTA GREEN” provenienţă Turcia , fără traducerea informaţiilor în limba română şi fără date importator – în UE; măsline verzi umplute cu ardei ‘’ SIOURAS’’ provenienţă Grecia, pentru care nu se precizează procentul de ardei şi cantitatea netă de lichid; măsline negre provenienţă Turcia, diverse ambalaje, cu denumire incompletă / incorectă  de maniera ‘’ natural măsline negre’’ şi lipsa calibru la sortimentele ambalate în găleţi plastic 1,5 kg; măsline negre ODYSEE – provenienţă Turcia, la care data durabilităţii minimale era ilizibilă / sters de pe capac întrucât nu a fost  aplicată în mod durabil; măsline verzi cu gogoşari ROYAL – provenienţă A.R.E. – fără sediu social declarat. S-au mai găsit măsline negre în saramură , sterilizate , provenienţă Grecia – cu menţiunea ‘’Light’’  tradusă incorect prin ‘’ Dietetice’’, măsline verzi umplute cu sâmburi de migdale ‘’ ILIADA’’ , provenienţă Grecia, ambalate în borcane a 200 gr. net  fără să aibă înscris procentul de sâmburi de migdale – ingredient care apare în denumirea sub care se vinde produsul. La comercializarea in vrac a maslinelor nu este afisata data expirarii; masline comercializate  în vrac – diferite sortimente, fără a se indica denumirea sub care se vinde produsul, data durabilităţii minimale, iar la maslinele vrac umplute nu este mentionat procentul  componentei de umplutură”, ne-a declarat Vlad Ciurea, comisar şef adjunct la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Neamţ.

Nerespectarea obligaţiilor legale privind  afişarea preţurilor a fost constatată la 4 operatori economicii, în sensul neafişării preţului pe unitatea de măsură într-un mod vizibil pentru consumatori.

Cu ocazia controalelor efectuate s-au aplicat 17 avertismente şi 19 amenzi contravenţionale în valoare totală de 43000 lei şi s-a dispus oprirea temporară a comercializării a 651 kg. măsline în valoare totală de 11305 lei şi a 84 l ulei de măsline în valoare totală de 1565 lei.

 

Geanina NICORESCU