Maşină de Satu Mare “parcată” într-un gard, la Zăneşti

Zanesti (1) Seria accidentelor din week-end a continuat duminică, la prânz, cu unul spectaculos şi uşor, de-această dată.

Incidentul a avut loc pe DN 15, în localitatea Zăneşti, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de trafic. Din primele date ale IPJ Neamţ, se pare că două autoturisme s-au ciocnit, iar unul a ieşit în décor. Maşina marca Citroen Berlingo cu număr de înmatriculare de Satu Mare s-a oprit într-un gard (foto).

La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţie, pompieri, ambulnţe, dar din fericire nu a mai fost nevoie de intervenţia descarcerării. Victimele au ajuns cu răni uşoare la spital, iar poliţia continuă cercetările.

Cristina IORDACHE

Foto Mircea ALBU