Marți, 13 – Ghinionul şi Pisica Neagră

Ziua Informării Preventive la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă

Conform tradiției înregimentate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, ziua de marți, 13, este dedicată Informării Preventive. Pe lângă materialele de sprijin realizate în vederea diseminării informaţiilor preventive, ISU Neamț a realizat două spoturi video care pot fi descărcate accesând pagina www.ijsunt.ro. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a lansat această campanie în anul 2011, iar ulterior, în anul 2015, a dezvoltat o altă temă, Campania Naţională de Informare şi Pregătire a Populaţiei „Nu tremur la cutremur”. Campania „Nu tremur la cutremur” se desfășoară la nivel naţional, cu scopul principal de a informa corect cetăţenii cu privire la modalităţile prin care se pot proteja împotriva unui seism. Obiectivele propuse în cadrul campaniei se referă la cunoaşterea riscurilor la care este expusă o persoană în momentul declanşării unui cutremur, prezentarea modalităţilor de protecţie individuală şi colectivă în timpul cutremurului, precum și importanţa educaţiei în însușirea regulilor de comportare în caz de cutremur. În baza acestei colaborări cei doi parteneri au implementat deja la nivel naţional campaniile „F.O.C. – Flăcările Omoară Copii” şi „R.I.S.C. – Renunţă. Improvizaţiile sunt Catastrofale”.

Geanina NICORESCU