Are 40 de ani şi prinde hoţi prin Dămuc. Puţini ar crede că un poliţist care umblă pe urmele infractorilor, cu pistolul la brâu, are atât de multă sensibilitate încât să pună chitara în mâna unui copil de 6 ani şi să aibă răbdarea să-l înveţe să scoată sunete. Acele sunete care se îmbină armonios în cele mai frumoase cântece de iarnă: colindele. Marius Coşerariu face asta. Cu drag, cu pasiune, cu credinţa omului simplu căruia îi trebuie acel ceva care să-i umple inima şi să-i dea sens.
S-a născut la Tupilaţi, s-a căsătorit la Taşca şi munceşte la Dămuc. „Spuneţi dumneavoastră de unde sunt, că eu nu ştiu ce să zic”. A început să cânte de mic la vioară, după ce tata i-a cumpărat un instrument şi l-a trimis la şcoala populară de artă. Chitara a învăţat-o singur mai târziu.
„Într-o zi mi-a spus primarul că ar vrea să facă un cor de copii. Eu am stat, m-am gândit şi am zis că la ţară nu prea merge corul şi am făcut un grup de chitarişti. I-am spus „Floare de colţ”, că aşa sunt eu, îmi plac florile. Am adunat instrumente de prin tot satul, le-am reparat şi fiecare are acum chitara lui. A fost mai greu cu repetiţiile anul ăsta, pentru că n-am mai putut folosi sala de şedinţe de la primărie – au pus calculatoare acolo, birouri, nu era spaţiu destul – dar acum e gata căminul din Dămuc şi s-a rezolvat. Între timp am fost rugat să fac şi la Taşca un grup şi i-am spus „Flori de munte”. Acum am două grupe acolo. Sunt copii de la 6 până la 12-13 ani. Au şi voci bune, sunt isteţi, eu zic că sunt copiii mei. Am şi eu doi băieţi, unul de 15 ani, celălalt de 12. Cel mare a lăsat chitara pentru fotbal, dar cel mic chiar cântă bine şi merge mai departe pe drumul ăsta”.
Marius Coşerariu scrie şi versuri. I-ar plăcea ca tot repertoriul „copiilor lui” cum le place să le spună, să fie original. Cu muzică şi cuvinte curate, care să ajungă la sufletul omului simplu. Scrie despre părinţi, despre ţară, despre natură, despre iubire… Nu le-a cerut niciodată vreun ban copiilor pe care i-a învăţat primele acorduri, deşi la oraş o lecţie de chitară e cel puţin 50 de lei. „De obicei, cei mai talentaţi copii sunt foarte săraci. Dacă le-aş fi luat taxă, le-aş fi luat şi şansa de a face ce le place şi nu era drept. Aşa mă simt împlinit, simt că am un rost. Visul meu a fost să fac un cenaclu şi l-am făcut. Se cheamă „Eu cred”, pentru că eu chiar cred în frumos, în talent, în valorile care contează cu adevărat. Chiar cred în privirea caldă a bătrânei din biserică şi mă emoţionez când văd că-i tremură lacrimile la colţul ochilor. Bătrâna aceea, care toată viaţa ei n-a ieşit din sat şi n-a văzut niciodată un grup de chitarişti. Ştiţi cum se aud chitarele în biserică? Senzaţional!”.
Poliţistul din Dămuc este în curs de înfiinţare a unei asociaţii, prin care să poată primi donaţii şi sponsorizări pentru „copiii lui”, ca să aibă bani pentru instrumente, pentru corzi, pentru mers la festivaluri. „Ştiţi cum e, dacă lucrez în poliţie se poate interpreta şi atunci prefer să fie totul legal. Ce-mi doresc pentru anul viitor? Să rămânem uniţi, să ne continuăm activitatea şi să reuşim să ajungem în Italia, la un festival la care am fost invitaţi”.
Cristina MIRCEA