Marin Sorescu, la Piatra Neamț

marinsorescu *În 1975, poetul a regizat spectacolul „Matca“, la Teatrul Tineretului, piesă distinsă cu Marele premiu al Festivalului spectacolelor de teatru pentru tineret și copii

Pe data de 8 decembrie 1996, se stingea din viață, la spitalul Elias din București, poetul, dramaturgul, prozatorul, eseistul și traducătorul Marin Sorescu, membru titular al Academiei Române. A debutat în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii „Singur printre poeți“, opera lui cuprinzând peste 60 de cărți, traduse în mai mult de 20 de țări ale lumii. Marin Sorescu s-a remarcat totodată prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate. După Revoluția din 1989, a ocupat funcția de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu, în perioada 25 noiembrie 1993 – 5 mai 1995.

Între distincțiile obținute de-a lungul vieții sale, amintim: Premiul Academiei Române (1968, 1977), Medalia de aur pentru poezie „Napoli ospite“, Italia, 1970; Premiul Academiei Române pentru dramaturgie, 1970; „Le Muse“, acordat de Accademie delle Muse, Florența, 1978;  Premiul Internațional de Poezie „Fernando Riello“, Madrid, Spania, 1983; Premiul Herder, acordat de Universitatea din Viena, în 1991, pentru întreaga activitate; Premiul Uniunii Scriitorilor din România, obținut de șase ori – pentru poezie, teatru și critică literară.

Premiera piesei „Matca“, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț

În 1972, Marin Sorescu a fost prezent în județul Neamț, participând la cea de-a șasea ediție a „Antologiei scriitorilor români contemporani“, iar peste trei ani, în 1975, poetul a sosit la Piatra Neamț, de data aceasta pentru a regiza spectacolul „Matca“, la Teatrul Tineretului.

Piesa „Matca“ a fost publicată în revista „Teatrul“, nr. 9/septembrie 1973, apoi în volumul „Setea muntelui de sare“, apărut în 1974, la Editura Cartea Românească. A fost tradusă în franceză (1975), rusă (1978), macedoneană (1979), maghiară (1980), engleză (1985), fiind jucată pe numeroase scene ale lumii.

Premiera absolută a piesei a avut loc la 15 octombrie 1974, în Elveția, pe scena companiei Le Nouveau Theatre de Poche din Geneva. În aceeași lună, piesa este montată la Teatrul Mic din București, în regia lui Dinu Cernescu.

Pe 6 martie 1975 a avut loc, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, premiera piesei „Matca“, textul fiind refăcut special de autor pentru acest spectacol.

Din distribuție făceau parte: Catrinel Paraschivescu Blaja (Irina), Cornel Nicoară (Moșul), Ion Muscă (Titu), Nina Zăinescu (Silvica), Paul Chiribuță (Lelea Anica / Prima momâie), Constantin Cojocaru (Gaga Ioana / A doua momâie). Regia: Marin Sorescu; Asistenți regie: Eduard Covali și Alexandru Lazăr. Scenografia: Liviu Ciulei și arh. Dan Jitianu; Muzica: Dinu Petrescu; Ilustrația muzicală: Lucian Ionescu.

Piesa a fost distinsă cu Marele premiu la Festivalul spectacolelor de teatru pentru tineret și copii, Piatra Neamț, 1975.

„Una dintre cele mai bune piese care s-au scris în limba noastră…“

„Fără tăgadă, «Matca» (piesă în două acte, șase tablouri), elaborată de Marin Sorescu în perioada 1969-1973, este unul dintre cele mai tulburătoare texte dramatice ale sale. Deși majoritatea criticilor de teatru sunt de părere că piesa are ca punct de pornire inundațiile catastrofale din primăvara anului 1970, faptul că scriitorul însuși precizează că 1969 este anul în care a început  s-o scrie dovedește că proiectul ei anticipează evenimentele din 1970, că, doar ulterior acestora, dramaturgul modelează aparent propria sa imaginație în funcție de o catastrofă naturală. Miezul fierbinte al textului îl constituie povestea potopului, a prăpădului lumii și a capacității omului de a renaște din propriul sfârșit prin naștere. O genială metaforă cosmică, dar și religioasă (o universală religie a speranței).

Dar (…) să reiterăm istoria spectacolelor cu «Matca»: premiera mondială a piesei a avut loc în 17 octombrie 1974, la Geneva. Le Nouveau Théâtre de Poche a fost gazda evenimentului. Premiera pe țară a avut loc două zile mai târziu, la Teatrul Mic din București, în regia lui Dinu Cernescu. În distribuție: Leopoldina Bălănuță (Irina), Vasile Nițulescu (Moșul), Mitică Popescu (Logodnicul). În 1975, la  Teatrul Tineretului din Piatra Neamț (cea mai dinamică instituție de profil din acei ani), însuși Marin Sorescu a fost regizor, iar scenografia a fost asigurată de Liviu Ciulei și Dan Jitianu (…) Voi încheia aceste considerații  asupra piesei «Matca» și a reprezentațiilor sale scenice cu un citat al regizorului Liviu Ciulei, cel care a creat scenografia spectacolului de la Piatra Neamț, spectacol regizat de însuși Marin Sorescu: «Sigur că Matca este una dintre cele mai bune piese care s-au scris în limba noastră. Și de aceea colaborarea mea cu Marin Sorescu nu a fost un act de opțiune, ci aș putea spune, a fost aproape un act de reverență față de aceste deosebit de frumoase pagini de literatur㻓. (Ioana Dinulescu – „O temerară punere în scenă a piesei Matca“, în revista „Ramuri“, nr. 4/2011)

Irina NASTASIU