Maria Dragomiroiu la ”Florile Ceahlăului”

Florile CeahlauluiSâmbătă, începând cu ora 15.00, are loc, la sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ, faza finală a Festivalului – concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri „Florile Ceahlăului”, ediţia a XXVII–a, manifestare organizată de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Seaculare”, sub egida Consiliului Judeţean.

Juriul care va desemna câştigătorul trofeului festivalului este compus din Elise Stan (preşedinte juriu), Tiberiu Groza, Florentina Buzenschi, Delia Irimie, Adrian Ardeleanu, Mihaela Mancaş, Laurenţiu Ursache şi Carmen Elena Nastasă. Preşedintele de onoare al Festivalului concurs este vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Emilia Arcan.

Duminică, de la ora 18.00, tot la sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean, va avea loc spectacolul de gală susţinut de interpreţi de valoare ai folclorului românesc: Maria Dragomiroiu, Valeria Arnăutu, Călin Brăteanu, Oltiţa Todircă, Nicu Chiriţa şi Silvia Ene.

Intrarea pentru ambele zile de festival este liberă.

„O dovadă a faptului că manifestarea de la Piatra-Neamţ a ajuns la o maturitate competitivă şi organizatorică este prezenţa a aproape jumătate de ţară la startul fazei a doua a concursului, cea naţională. Îşi trimit reprezentanţi la Neamţ, pentru a concura la cucerirea Trofeului festivalului, judeţe de pe întreg cuprinsul ţării. Practic, sunt reprezentate toate zonele principale etnofolclorice, de la Maramureş, până în Oltenia, din Muntenia, prin Ardeal, până în Moldova. Concurenţii sunt tineri care vor să dovedească, lor dar şi publicului, talentul şi aplecarea spre păstrarea moştenirii strămoşeşti, folclorul autentic românesc”, ne-spus Carmen Nastasă, directorul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”.

Festivalul „Florile Ceahlăului” – rampă de lansare pentru valori ale folclorului românesc

Festivalul – concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri „Florile Ceahlăului” îşi  propune să revitalizeze şi să promoveze tradiţia şi folclorul din România, prin muzica vocală, instrumentală şi costumul popular românesc.

Mergând înapoi pe firul istoriei, aflăm că manifestarea culturală a fost iniţiată în 1968 de către Comitetul Judeţean de Cultură şi Educaţie Socialistă (CJCES). Profilat, iniţial, pe muzica uşoară, festivalul s-a îndreptat  treptat către zona folclorului, judeţul Neamţ beneficiind de bogate resurse spirituale şi de tinere speranţe care meritau a fi scoase la rampă şi cunoscute de publicul nemţean. Prestigiul evenimentului – devenit unul de acoperire naţională – este subliniat în arhivele presei locale: „Concursul de interpretare «Florile Ceahlăului» are de acum o istorie la activ şi un bun prestigiu printre întrecerile similare din ţară. Ediţia ’86 a confirmat aceste merite, dacă ţinem seama  de numărul relativ mare de participanţi – treizeci de concurenţi din şaisprezece judeţe.”

De-a lungul timpului, festivalul i-a avut laureaţi pe Matilda Pascal-Cojocăriţa, Liviu Vasilică, Elena Peşte, Nelu Gabor, Steliana Sima, Nelu Şopterean, Olimpia Iacob Nistor, astăzi nume sonore ale scenei interpretative româneşti.

Dacă la nivelul concurenţilor întrecerea s-a dovedit an de an acerbă, iar câştigătorii au confirmat statutul de laureaţi prin carierele artistice ulterioare, un cuvânt de laudă merită şi juriile acelor ani, de profesionalismul şi integritatea lor depinzând în mare măsură prestigiul festivalului. La „Florile Ceahlăului”, juriile au avut mereu în componenţă personalităţi ale lumii muzicale româneşti. De pildă, la ultima ediţie desfăşurată înainte de 1990, cea din 8 – 10 decembrie 1989, printre membrii juriului se afla Ştefania Rareş, iar cu numai un an înainte, în 1988, preşedintele celor desemnaţi să descopere tinerele talente era Nicolae Gîscă, nimeni altul decât cel care a cutreierat lumea în lung şi în lat cu studenţii săi de la „Cantores Amicitiae”.

Irina NASTASIU