Manualele vechi, la loc comanda!

manualeElevii din clasele I a şi II-a vor avea manual noi, dar nu foarte curând. La solicitarea primului-ministru Victor Ponta, ministrul Educaţiei Naţionale a decis să extindă perioada de utilizare a manualelor vechi, până la finalizarea licitaţiei privind manualele digitale.

Prin ordin al ministrului Educaţiei, Inspectoratul Şcolar judeţean Neamţ, la fel ca şi celelalte inspectorate judeţene, are obligaţia ca, în regim de urgenţă, să completeze stocurile de manuale şcolare pentru clasa I. Pentru clasa a II-a se vor folosi vechile manuale, existente deja în şcoli.

Ministrul Educaţiei Naţionale pare a fi hotărât să ducă până la capăt procesul de modernizare a programelor şcolare şi a manualelor, “în pofida blocajelor generate de editori”, după cum a subliniat ministrul Educaţiei printr-un comunicat de presă. “Din nefericire, piedicile permanente pe care aceştia le-au pus procesului de introducere a noilor manuale se răsfrâng asupra elevilor, privându-i de un act educaţional modern, eficient, adaptat realităţilor şi nevoilor societăţii contemporane.Pentru ca şcoala românească să poată oferi elevilor acele cunoştinţe, abilităţi şi competenţe necesare unei integrări rapide şi eficiente în viaţa economică, socială şi culturală, este esenţial ca procesul de înnoire şi adaptare la exigenţele europene a manualelor şi a programelor şcolare să continue cu celeritate”.

Deocamdată, elevii claselor I şi a II-a fac recapitulări.

 

Geanina NICORESCU