Manifestări culturale, de Zilele Oraşului

muzeul de istorieCu ocazia Zilelor Oraşului, marţi, 23 iunie, de la orele 11.00, va avea loc, la Muzeul de Istorie şi Arheologie, vernisajul expoziţiei „Poveşti, istorie şi imagini din Piatra-Neamţ de altădată”. Cu acest prilej, va fi lansat volumul „Familia Regală a României. Pagini de istorie din ţinutul Neamţului”, de Mihaela-Cristina Verzea şi Nicolae Dumitraşcu. Evenimentul se va încheia cu vernisajul expoziţiei temporare „Curiozităţi numismatice”.

Tot marţi, de la orele 17.00, la Muzeul de Artă, va fi vernisată expoziţia temorară „Maeştri ai artei româneşti. Colecţia Dantes”.
Miercuri, 24 iunie, de la orele 11.00, la Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni va fi marcată aniversarea a 20 de ani de la fondarea Centrului Internaţional de Cercetare a Culturii Cucuteni şi 10 ani de activitate Muzeului de Artă Eneolitică Cucuteni.
Importanţa evenimentelor va fi subliniată prin intermediul simpozionului „Acad. M. Petrescu-Dâmboviţa – 100 de ani de la naştere”, a unor lansări de carte şi a prezentării proiectului „Enciclopedia Civilizaţiei Precucuteni-Cucuteni/Tripolie”.

Irina NASTASIU