Mănăstirea Pângărați este una dintre cele mai vechi mănăstiri ortodoxe din județul Neamț. Lăcașul monahal își are începuturile în secolul al XV-lea, când pe aceste locuri trăiau călugări sihaștri, dintre care cel mai renumit este Cuviosul Simeon, unul dintre sfetnicii Sfântului Ștefan cel Mare. În anul 1460, Cuviosul Simeon de la Pângărați a ridicat prima biserică din lemn, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, aceasta fiind incendiată însă de turci, în anul 1476. În timpul expediției lui Mahomed al II-lea, din vara anului 1476, obștea monahală de la Pângărați a trecut prin momente de grea încercare. Un grup de turci, răzlețit după pradă în această parte, a dat foc bisericii, iar călugării s-au ascuns în munți, trecând apoi in Transilvania, unde au rămas până la încetarea războiului.
Mai târziu, schitul este transformat în mănăstire de voievodul Alexandru Lăpușneanu, care zidește în locul bisericii din lemn o biserică din piatră, cu arhitectură unică, ce a rezistat până în zilele noastre. Biserica cea veche a Mănăstirii Pângărați a fost zidită deci din piatră, în anul 1560, de către evlaviosul domn Alexandru Lăpușneanu, și s-a sfințit de către mitropolitul Grigorie al Sucevei, în anul 1560, după cum ne istorisește pisania mănăstirii.
Asezarea monahală de la Pângărați apare pentru prima oară sub denumirea care a consacrat-o într-un document emis de cancelaria lui Petru Șchiopul, la 9 iulie 1577. Din acea perioadă a rămas faima iconarilor de la Pângărați, câteva dintre icoanele de o mare frumusețe putându-se vedea și astăzi la ușile împărătești ale iconostasului. Ele aparțin marii școli iconografice autohtone din epoca de vârf a Moldovei medievale.
În anul 1642, marele vistier Dumitru Șoldan a construit turnul clopotniță. Alte înnoiri s-au adăugat în secolul al XIX-lea, de către egumenul Macarie, care a transformat tainița subsolului în biserică și a construit impunătorul corp de chilii din sud-vest, unde se află stăreția, trapeza și biblioteca. La începutul secolului al XVIII-lea, Mănăstirea Pângărați constituia unul dintre puținele adăposturi sigure din Moldova, din moment ce episcopul Sava al Romanului a încercat să ascundă tocmai aici odoarele eparhiei, în timpul domniei lui Mihai Racoviță, când catanele austriece invadaseră țara.
Tradiția locului îi consemnează printre cei mai renumiți egumeni pe Cuviosul Simeon și urmașul său, Cuviosul Amfilofie, fiind cinstiţi în zonă ca sfinți. Racla cu moaștele Cuviosului Simeon a fost dusă de Ștefan cel Mare și Sfânt în cetatea de Scaun a Sucevei.
Mănăstirea, închisă în anul 1960, se reactivează ca schit abia în anul 1990, iar după doi ani încep lucrările de restaurare la acoperiș, fațadele exterioare, ferestre şi turnul clopotniței. Pentru început, fondurile au fost asigurate de Mănăsirea Bistrița, de care a ținut Schitul Pângărați, până să primească statutul de mănăstire pe care îl are azi.
Biserica veche este o construcție masivă din piatră, care pare mare în exterior, dar este puțin spațioasă în interior; sunt de fapt două biserici suprapuse, cea de la subsol, închinată inițial Sfinților Apostoli Petru și Pavel, are intrarea prin sud, cea de sus, închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, hramul principal al mănăstirii, are intrarea prin partea nordică. Biserica de deasupra, în formă de cruce, nu are turlă. Altarul este luminat de o fereastră la răsărit și alta la nord, în zona proscomidiarului. Catapeteasma din lemn este sculptată și pictată de starețul mănăstirii, în anul 1778. Naosul are absidele foarte înguste și puțin adânci. Ferestrele sunt din lemn, mici, duble, cu grilaj metalic la exterior. Pridvorul este luminat de o fereastră dreptunghiulară la nord și alta la vest. Fațadele exterioare sunt simple, tencuite și văruite în alb pietros. În partea sudică sunt trei contraforturi masive, din piatră.
* După vremuri de restriște, toate au fost repuse la locul lor
Despre prezentul Mănăstirii Pângărați, cu harul ce-l revasă asupra celor care-i trec pragul, ne-a vorbit cu multă evlavie părintele Grigore Stoica: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu purtarea de grijă a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ocrotitorul mănăstirii, am ieșit din perioadele vitrege și grele prin care a trecut acest lăcaș. Azi ne bucurăm de o efervescență în ceea ce privește viața duhovnicească, o dovedește plusul de pelerinei care vin la noi. Dăm slavă lui Dumnezeu că ne putem bucura de aceste vremuri și, laolaltă, putem să ne manifestăm credința pe care în vremurile de restriște cu greu o putem exprima. Astăzi, obștea mănăstirii are 25 de viețuitori, conduși de părintele arhimandrit Petroniu Marin, numit aici stareț, în urmă cu un an și jumătate, în locul părintelui arhimandrit Teofil Lefter, care a trecut la Domnul. Asta după ce părintele Teofil a treminat construcția bisericii noi şi a renovat foarte multe clădiri de aici. Laolaltă, preoții de aici caută să primească cu bucurie pe toți cei care vin la noi, să le alinăm suferințele și necazurile, așa cum ne luminează Dumnezeu. Împreună să ne ținem de mâini și ne rugăm să ajungen cu bine acolo unde Dumnezeu ne-a pregătit locul, în împărăția Sa cea veșnică. Prin post, prin rugăciune, prin fapte bune și, mai ales, prin dragoste de aproapele nostru”.
Mănăstirea Pângărați e una cu har, asta atrăgând foarte mulți credincioși și simpli turiști. Se petrece ceva deosebit aici, dovadă și numărul mare de pelerini, unii venind chiar în miez de noapte. ”Este vorba de slujba sfântului maslu, care se face vineri seara, slujbă ce a fost inițiată de părintele Teofil, și care se face în continuare, păstrăm tradiția. Oamenii s-au obișnuit cu această slujbă, chiar vin în număr foarte mare. Mulți credincioși vin și la sfintele liturghii din cursul săptămânii. Vin chiar și la slujbele de noapte. Aproape în fiecare seară sunt oameni străini în biserică. Ne bucurăm că oamenii îl caută pe Dumnezeu, este un har deosebit aici. Mulți oameni au simțit și au mărturisit asta”, ne-a lămurit părintele Grigore.
După redeschiderea mănăstirii multe lucruri au trebuit repuse la locul lor. O perioadă, cea mai neagră din viața Mănăstirii Pângărați, imediat după 1945, aici fost locul de detenție pentru cei care nu voiau să renunțe la bunurile lor, cei care s-au opus vehement, erau împotriva colectivizării. Pentru asta au fost închiși aici, mulți dintre ei dându-și obștescul sfârșit în temniță, în chinuri groaznice.
Tot aici, ani buni a funcționat o stațiune de cercetare, apoi o altă firmă privată. Cele care au transformat clădirile mănăstireşti în locuri de studiu și lucru, în depozite de plante medicinale. Chiar dacă biserica mănăstirii s-a deschis ca biserică de mir, în 1980, după trei ani transformându-se în schit. Ca să recupereze toate bunurile de patrimoniu, mai marii mănăstirii au fost nevoiți să apeleze la soluții laice, în speță instanțele de judecată. Mănăstirea Pângărați a câștigat, în instanţă, dreptul de a folosi clădirile ce i-au aparținut şi întregul său patrimoniu.
Patrimoniu care, acum, înseamnă biserica veche, monument istoric, ctitorie voievodală. Apoi e biserica nouă, ridicată de fostul stareț Teofil, sfințită în anul 2010. Este și un muzeu amenajat tot în timpul stăreței părintelui Teofil, unde se găsesc obiecte de cult vechi, cărți de cult vechi, toate foarte prețioase.
Pagină realizată de Tina CONDREA
Foto: Sorin PRUTEANU