Managerul Spitalului Judeţean vrea control

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă vrea o finalitate a numeroaselor controale care s-au tot perindat la această unitate. Doctorul Ioan Lazăr a preluat conducerea spitalului exact după o rundă de verificări ample făcute, astă-vară, din ordinul ministrului Sănătăţii de la acea vreme, care s-au concretizat în anchete ale procurorilor anticorupţie.

Între timp, noul ministru al Sănătăţii pare hotărât să taie în carnea vie a risipei financiare şi a datoriilor de neoprit ale spitalelor, în general, şi ameninţă cu destituirea pe managerii care nu sunt în stare să se descurce cu fondurile pe care le au la dispoziţie.

„Am cerut preşedintelui Consiliului Judeţean, în calitate de ordonator de credite, să facă demersuri la Curtea de Conturi pentru un control amănunţit la spital”, a declarat dr. Ioan Lazăr. „Aceasta, întrucât eu nu pot să iau măsuri împotriva nimănui atâta timp cât nu există nici un fel de document din partea vreunei autorităţi în domeniu în care să se menţioneze care sunt neregulile şi cine  sunt responsabilii”.