Manager „cu patalama” la Spitalul Târgu Neamţ

De ieri, dr. Florin Apostoaie este noul şef al Spitalului Orăşenesc Târgu Neamţ. Postul de manager l-a obţinut prin concurs, fără să fi avut vreun contracandidat.

Dr. Apostoaie este hotărât să facă o grămadă de lucruri bune din postura de şef al unităţii, iar pentru a-şi duce la îndeplinire planurile mizează pe fonduri de la primărie, de la judeţ şi chiar aspiră la bani europeni: „În primul rând trebuie să reabilităm spaţiul farmaciei, pentru că de asta depinde acreditarea, iar de la consiliul local avem promisiuni că vom fi ajutaţi cu banii necesari; de asemenea, trebuie să anvelopăm clădirile în care funcţionează cardiologia şi pediatria, iar pentru acest proiect avem la îndemână accesarea de fonduri europene prin programul operativ regional”.

Noul manager şi-a mai propus modernizarea spălătoriei, a bucătăriei, dotarea cu aparatură performantă a radiologiei, iar pentru toate acestea va cere sprijinul consiliului local şi al celui judeţean. „Sumele provenite din venituri proprii sunt prea mici; din cei 10 lei încasaţi la unele externări nu poţi face mai nimic, iar saloanele de lux amplasate în secţia de boli infecţioase şi taxate cu 150 de lei pe zi nu sunt solicitate…”, a mai spus dr. Apostoaie.

Pentru a putea duce la bun sfârşit tot ce şi-a propus, noul manager  are nevoie de susţinerea unor directori bine pregătiţi, iar în curând va organiza concurs pentu ocuparea funcţiilor de adjunct medical şi economic.