Luni, la Zilele Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“

bibliotecaProgramul Zilelor Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ oferă, pe parcursul zilei de luni, o gamă variată de activități destinate atât copiilor, cât și adulților.

De la ora 9.30, Secția de împrumut carte pentru copii și Ludotecă „Ion Creangă“ organizează, sub genericul „Căsuța cu povești“, o pledoarie pentru lectură, adaptată celor mai fragede vârste. La ora 13.00, în Sala Info-Club „Victor Brauner“ , adolescenții vor beneficia de o sesiune de mentorat on-line în cadrul unui proiect educațional de încurajare a carierelor în computer science pentru elevi de liceu, organizată de Compartimentul Coordonare și Îndrumare Metodică al Bibliotecii Județene.

Pentru iubitorii artei plastice, compartimentul specializat al bibliotecii organizează, de la ora 14.00, în Sala Tezaur, un medalion omagial dedicat artiștilor plastici nemțeni Aurel Băeșu și Victor Brauner. Cunoașterea limbii engleze este încurajată prin serviciile oferite de Secția arte, multimedia și carte străină „Victor Brauner“ și de Secția de împrumut carte pentru copii și Ludotecă „Ion Creangă“, tot luni fiind organizate, de la ora 17.00, cursuri atât pentru copii (în Sala Atelier „Veronica Micle“), cât și pentru adulți (în Sala Tezaur).

Ziua de luni se va încheia cu un spectacol de teatru – lectură, organizat de Compartimentul Imagine și Patrimoniu, în parteneriat cu Asociația RADA – Vaduri (președinte Laura Ploscaru). Iubitorii teatrului se vor delecta cu fragmente din piesa „Gaițele“ de Al. Kirițescu, într-o adaptare regizorală semnată de Dan Iacob. (I.N.)