Lunar, 3 nemteni mor în străinătate

morti*Cele mai multe decese, respectiv 13, au avut loc în Italia

*Recent, un nemţean a murit în Italia, zdrobit de un piston de compactat deşeuri

 

În fiecare lună, străinătatea ne omoară. La propriu. Nu mai puţin de 20 de nemţeni şi-au pierdut viaţa în primele 7 luni din acest an, departe de cei dragi, prin ţări ca Italia, Turcia, Elveţia, Spania, Franţa şi Anglia.

Pe lângă accidentele de muncă sau de circulaţie, au fost decese survenite prin intoxicare cu alcool, aşa cum a fost cazul unei nemţence stabilite în Italia, şi care a băut de supărare pâna i-a stat inima. Tot la fraţii noştri de sorgintă latină au mai avut loc şi alte evenimente nefericite, care au lăsat în doliu multe familii. E vorba de decese din cauze naturale (3), dar şi medicale, cum ar fi accident vascular cerebral, cancer şi infarct miocardic. În afară de acestea, au mai fost şi două accidente de maşină, din cauza cărora doi nemţeni au murit între fiarele contorsionate, intervenţia medicilor fiind inutilă.

Din nefericire, plecările în străinătate destramă destule familii şi prietenii, pentru că, multe ori, unul dintre parteneri “calca stramb”, uitând de jurăminte. Cei plecaţi la muncă prin alte ţări nu mai suportă gândul despărţirii şi îşi iau viaţa. Aşa s-a întâmplat şi în cazul unui tânăr nemţean, care n-a mai suportat gândul că partenera aflată în altă ţară l-a părăsit, şi şi-a pus capăt zilelor, prin spanzurare, în Franţa, pe un câmp, chiar în apropierea locului de muncă. Tot în 2014, la început de primăvară, un tânăr care se afla în Anglia pentru a-şi face un rost în viaţă, şi-a pus ştreangul de gât, tot din cauze sentimentale.

În Eleveţia, alţi doi români din Neamţ au pierit înainte de vreme. Daca în cazul primei persoane autorităţile din judeţ nu au fost înştiinţate cu exactitate despre circumstanţele care au dus la tragedie, în celălalt caz s-a stabilit clar că persoana în cauză a fost călcată de tren.

Legat de acest subiect, subcomisarul sef, Constantin Roman, şeful Serviciului Comunitar pentru Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor Simple Neamţ, ne-a declarat: ”De la începutul anului şi până în prezent, ni s-au comunitat nu mai puţin de 20 de decese, a nemţenilor aflaţi peste hotare. Nu cu prea mult timp în urmă, s-a întamplat o nenorocire în Anglia, mai precis pe un şantier din Londra, unde lucra şi un tânăr român din Neamţ. Din cele relatate de autorităţile londoneze, românul a fost lovit de un cofraj metalic, care s-a desprins şi în cădere l-a accidentat mortal pe lucrătorul român. Chiar dacă a fost transportat la spital, nu s-a mai putut face nimic pentru el. Din câte am înţeles, patronul firmei s-a oferit să suporte cheltuielile de transport a corpului neînsufleţit în ţara. În afară de acest caz, o altă nenorocire s-a întâmplat în Grecia, unde un barbat de 54 de ani din Neamţ a fost injunghiat de un albanez cu care împărţea acelaşi apartament”.

Cel mai recent caz este al unui nemţean care a murit într-un accident destul de bizar, ca să-i spunem aşa. Omul a murit strivit  din cauza compresiei exercitate asupra sa de un piston de compactat deşeuri de hârtie, eveniment tragic care a avut loc într-un oraş din Italia. Containerul se afla în imediata apropiere a unui supermarket. Banuim că, din neatenţie, omul a căzut în container, iar pistonul l-a zdrobit pur şi simplu până n-a mai răsuflat.

V. ANDRIEŞ