Lumina vine de la Răsărit (VIII)

O relectură a operei sadoveniene din perspectiva palierelor hermeneutice amintite anterior ne poate oferi deschideri nebănuite prin care răzbate lumina noetică a unei tradiții inițiatice milenare, certificând deschiderea ontică pentru care Francmasoneria își pregătește, de generații, adepții. Pentru Sadoveanu, Masoneria a fost schela pe care „faurul aburit“ și-a desfășurat geniul creator, clădind naționalul etnic pe universaliile unei lumi arhaice și redând prezentului, prin această muncă de restaurator, patina arhetipalității lui. Lucrând pe această schelă, ca toți cei care au făcut jurământ de credință trecutului (și aici îi putem aminti pe Asachi, Creangă, Eminescu, Hogaș n.n.), Sadoveanu a edificat lumea satului românesc pe piedestalul arhetipal al „lumii vechi“. Iar pe acest piedestal, romancierul a săpat pentru eternitate preceptul masonic (atribuit lordului Chesterfield) atât de drag lui Sadoveanu: „Morții poruncesc celor vii“.

Rândurile de mai sus nu vor reuși să limpezească tema abordată, complexitatea personalității sadoveniene și complexitatea vremurilor pe care le-a trăit scriitorul necesitând o analiză mult mai aplicată. Se știe, de exemplu, că în anul 1936 Sinodul Bisericii Ortodoxe a dat o hotărâre prin care acuza masoneria și că în arhive se păstrează o scrisoare a lui Sadoveanu către un mitropolit din Oltenia, în care explica poziția sa față de credința strămoșească, din așezarea masonică. Se știe, de asemenea, că pătrunderea comunismului în Rusia și, mai apoi, după 1944, în țările din Sud-Estul Europei ține de o susținere occidentală, de un experiment pus la cale de masonerie. Din acest punct de vedere, ralierea la noul regim putea fi, pentru Marele Maestru al Francmasoneriei Române Mihail Sadoveanu, o comandă venită din afară. Pe de altă parte, așa cum amintea Vasile Lovinescu, activitatea masonică a vârfurilor culturii, politicii și vieții spirituale românești a putut masca ceva mai adânc, anume racordul predaniei unui centru spiritual străvechi ce a existat pe pământul Daciei (și care a fost activ, sub o formă discretă, până spre secolul XX), cu tradiția francmasoneriei.

Din volumul „Marele Secret Masonic“ semnat de Louis-Marie Oresve, mason de gradul 33, mi se limpezește o temă pe care o semnalează la un moment dat și Vasile Lovinescu: Europa Unită ca năzuință de a reconfigura Marele Imperiu. Instanțele conducătoare masonice din fiecare țară ale Ritului Scoțian Antic și Acceptat poartă denumirea de „Supremul Consiliu al Sfântului Imperiu“. Imperiul, spune autorul, „este sistemul politic cel mai adecvat pentru asigurarea păcii universale, puterea sacerdotală și regală fiind supuse suveranității spiritului. Referirea la Sfântul imperiu trebuie înțeleasă ca referire la planul principiilor și nu al reprezentării istorice. (…) Scopul Ritului Scoțian Antic și Acceptat este un proiect politic în sensul nobil al termenului: reinstaurarea Sfântului Imperiu“.

Nu știu câți europarlamentari au acces la înțelegerea planului principiilor, dar criza prin care trecere acum lumea are o componentă majoră cu referire la viața de zi cu zi, la lumea reală. Este frumos să gândești totul din așezarea suveranității spiritului (vezi „Fenomenologia spiritului“ a lui Hegel), dar reacțiile maselor sunt imprevizibile și planurile croite în cabinetele europene s-au lovit adesea de stavila mulțimii.