Luat de salvare şi dus la spital… în alt judeţ

ambulanta

* Raed Arafat vrea să se stabilească odată pentru totdeauna care este cel mai apropiat echipaj de intervenţie

Atunci când ai nevoie de salvare şi suni la 112, s-ar putea să te pomeneşti cu o ambulanţă din judeţul învecinat şi dus la un spital care ţi-e total străin. Apoi te lămureşti că, de fapt, dacă ai avut ghinionul să ţi se facă rău sau să fii victima unui accident aproape de graniţa cu alt judeţ, prin apelarea serviciului 112 la faţa locului este trimis un echipaj de salvare din judeţul învecinat, pe considerentul că este mai aproape decât orice staţie de ambulanţă din judeţul în care te afli. Dr. Letiţia Damoc, şefa Serviciului de Ambulanţă Neamţ, a spus că i s-a întâmplat, nu o dată, să trimită un echipaj la o solicitare pe la Podoleni ori la Cândeşti şi acolo echipajul să afle că victima tocmai a fost luată de o salvare din Bacău. Aceeaşi situaţie poate apărea la Borca, la graniţa cu Suceava.

Situaţii similare au apărut, de „n” ori şi în restul ţării, iar secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, nu este străin de aceste probleme. Acum două zile, în cadrul unei videoconferinţe, a stabilit ca până la 30 august 2013 să se realizeze prima etapă a unui studiu prin care se va stabili cel mai apropiat echipaj de intervenţie pentru fiecare localitate din zonele rurale, luând în considerare inclusiv echipaje din judeţele limitrofe. În acest fel, dacă cel mai apropiat echipaj de intervenţie se află într-un judeţ limitrof, acesta va putea fi dispecerizat fără a ţine cont de limita administrativă a judeţului. În vederea realizării acestui studiu, în cursul acestei săptămâni se vor stabili şapte grupuri de lucru cu reprezentanţi ai ISU, conducerii medicale a SMURD şi serviciului de Ambulanţă.

A fost abordată, de asemenea, situaţia privind timpul de răspuns între apelurile de urgenţă şi trimiterea echipajelor, precum şi elaborarea unui plan de măsuri în vederea reducerii timpului de aşteptare pentru pacienţi, una dintre preocupările Ministerului Sănătății pe zona medicinei de urgenţă şi MAI, prin Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă.

 

Geanina NICORESCU