Lotul profesioniștilor pentru situații de urgență din Neamț, calificat în finala de la Iași

Lotul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava“ al Județului Neamț s-a calificat la etapa națională a concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență, alături de alte 10 echipaje.

Pompierii nemțeni au participat, la finele lunii iulie, la faza a III-a (zonală) a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, găzduită la Târgu Ocna. În baza evoluției și a punctajului obținut, echipajele pompierilor nemțeni s-a calificat la etapa a IV-a finală a acestei competiții, care este organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Grigore Sturdza“ al județului Iași, în perioada 22-25 august 2017. „La start se vor reuni unsprezece loturi din următoarele județe: Călărași, Bacău, Bihor, București-Ilfov, Tulcea, Botoșani, Alba, Ialomița, Sibiu, Neamț, Suceava și din oficiu Iași, fiind câștigătorii ediției 2016. Concursurile serviciilor profesioniste pentru situații de urgență se organizează în fiecare an și au ca obiectiv fundamental dezvoltarea și perfecționarea aptitudinilor și a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acțiunilor de intervenție în situații de urgență“, a precizat sublocotenentul Adrian Rotaru, ofițerul de presă al ISU Neamț. (C.I.)