Locuri de muncă în Danemarca şi Cehia

locuri-de-munca-vacante1*Angajatorii danezi oferă un salariu de 83.000 de euro pe an!

*La polul opus, în Cehia, nemţenii vor primi un salariu lunar de doar 750 de euro

Ieri, reţeaua europeană EURES a postat câteva oferte de locuri de muncă vacante în Danemarca şi Cehia. În primul caz, danezii au disponibile două posturi pentru medici specialişti radiologi. Şi în Cehia este de lucru. Angajatorii din această ţară vor să încadreze doi ingineri sculeri.

Dacă ne referim la slujbele de radiologi, acestea se găsesc în localităţile Randers şi Horsens, respectiv în Spitalele Regionale Horsens şi  Randers.

Departamentul de radiologie al Spitalului Randers este unul modern, unde în fiecare an se efectuează 110.000 examinări. Fiind un spital de urgentă, departamentul de radiologie este solicitat zi şi noapte. Personalul medical este format din 85 de angajaţi, din care 14 sunt doctori specialişti, şi 5 stagiari.

Candidaţii admişi, vor efectua o gamă largă de proceduri radiologice CT, MR, ultrasunete, mamografii, precum şi examinări generale de diagnosticare radiologică. De asemenea, se cer bune abilităţi interpersonale şi de comunicare, o atitudine atentă şi pro-activă în relaţiile profesionale şi sociale.Toţi specialiştii vor  participa şi la programe de instruire a viitorilor radiologi. Se apreciază activitatea de cercetare. Persoanele interesate trebuie să vorbească foarte bine limba engleză. Se va primi un salariu brut anual, de 83.000 de euro.

Nemţenii admişi vor efectua cursuri de limba daneză, chiar din prima zi a contractului. Se oferă suport pentru transferul dosarului medical în Danemarca, precum şi la găsirea unei locuinţe în apropierea spitalului. Totodată, angajatorul se va implica la găsirea unui loc de muncă partenerului de viaţă. Durata contractului va fi pe o perioadă nedeterminată, respectiv 37 de ore pe săptămână.

Aplicaţia se va trimite în limba engleză, până la data de 27.02.2015, la următoarea adresă de e-mail: cba@workindenmark.dk şi va cuprinde: CV-ul şi scrisoarea de intenţie. De asemenea, se solicită şi certificatul medical de specialitate scanat, şi documentele care să ateste experienţa de muncă. Informatii suplimentare, la dl. Claus Moller, adresa email: cba@workindenmark.dk, nr.telefon: +45 72 22 33 71.

Pentru postul de la Spitalul din Horsens, candidaţii trebuie să facă aceleaşi demersuri, la adresele mai sus-menţionate.

Dacă ne referim la cele două posturi din Cehia, acestea sunt vacante în localitatea PROSTEJOV-PRUMYSLOVA 5,79601. Persoanele care vor fi acceptate de angajatori, vor face servicii de reparare şi de întreţinere preventivă la instrumente pentru matriţe de injecţie. Se cere exerienţă în acest domeniu, precum şi vorbirea limbii engleze. Angajatorii vor oferi o remuneraţie lunară de 750 de euro. Durata contractului va fi pe o perioadă nedeterminată. Cei interesaţi trebuie să trimită CV-urile până la data de 31 martie, completate în limba engleză, la următoarea adresă:info@kp-kopro.cz;lucie kanakova, + 420 582 336 430;www.kp-kopro.cz.

V. ANDRIEŞ